Home Informatii despre Ambasada Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Subiecte > Tibet
50 de Ani de Reforme Democratice în Tibet(V)
2009/04/05

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Uriaşele schimbări profunde petrecute de-a lungul a 50 de ani se identifică cu drumul strălucit parcurs de Tibet, de la întunecime la lumină, de la înapoiere la progres, de la sărăcie la prosperitate, de la autocraţie la democraţie, de la închistare la deschidere. În zilele noastre, Tibetul se află în perioada de dezvoltare cea mai bună din istoria sa, când economia se dezvoltă, societatea progresează, cultura înfloreşte, viaţa populaţiei se îmbunătăţeşte, naţionalităţile îşi întăresc unitatea, guvernarea este eficientă iar populaţia trăieşte în armonie.

Istoria demonstrează în mod convingător faptul că înfăptuirea reformelor democratice, abolirea sistemului iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, sistem ce dăinuia de câteva secole, proces care a permis milionului de iobagi şi sclavi să se emancipeze pe meleagurile ce se întind pe mai bine de 1.200.000 de km. pătraţi nu reprezintă doar un capitol extrem de important în istoria drepturilor omului în China, ci reprezintă şi un înscris substanţial în istoria abolirii sclavagismului în lumea întreagă şi, fără îndoială, constituie o măreaţă acţiune ce transcede peste ani în marşul omenirii spre civilizaţie şi progres. Fără înfăptuirea reformelor democratice, nu ar fi fost posibilă emanciparea maselor largi de oameni ai muncii care reprezintă 95% din populaţia Tibetului, nu ar fi fost posibilă dezvoltarea în salturi a societăţii Tibetului, nu ar fi fost posibil progresul înregistrat de cauza drepturilor omului în Tibet, nu ar fi fost posibilă viaţa minunată de astăzi a populaţiei de diferite naţionalităţi din Tibet.

Istoria demonstrează în mod convingător faptul că cel de al 14-lea Dalai şi gruparea sa politică sunt reprezentantul general al sistemului iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei şi al extrem de puţin numeroasei clase de stăpâni de iobagi din vechiul Tibet; ei erau stăpânii absoluţi şi beneficiarii imediaţi ai exploatării resurselor politice, economice şi culturale din vechiul Tibet. Aceştia se află într-un conflict fundamental de interese cu masa oamenilor muncii, care reprezintă majoritatea absolută a populaţiei Tibetului, se află într-o contradicţie profundă, ireconciliabilă, cu cerinţele progresului social în Tibet şi cu legităţile dezvoltării societăţii omeneşti. Toate acestea au determinat inevitabilitatea împotrivirii înverşunate a grupării Dalai faţă de reformele democratice, au determinat faptul că ea nu se va retrage nicidecum automat de pe scena istoriei, că nu va renunţa nicidecum automat la privilegiile sale şi că nu se va împăca nicidecum cu eşecul ei. Acum 50 de ani, pentru a proteja sistemul iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei şi ,,imuabilitatea" privilegiilor ei, gruparea Dalai nu a ezitat să declanşeze rebeliunea armată ce avea ca obiectiv scindarea ţării. De 50 de ani de când a fugit, ca trădătorii, în străinătate, gruparea nu a renunţat niciodată la uneltirile de a reinstaura sistemul iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei. Gruparea a înfiinţat şi întreţine în străinătate aşa numitul ,,guvern tibetan în exil" – exponent al contopirii guvernării cu practicarea religiei, în care al 14-lea Dalai este deopotrivă şeful guvernului şi al religiei; cu sprijinul forţelor anti-chineze din Occident, aceasta nu şi-a încetat nicio clipă activitatea vizând sabotarea dezvoltării şi stabilităţii Tibetului precum şi scindarea ţării. Pe scena internaţională, gruparea răstălmăceşte adevărul, răspândeşte opinii false, se prezintă pe ea însăşi drept purtătoarea de cuvânt a ,,poporului din Tibet"; ea înfrumuseţează societatea sistemului iobăgist feudal din vechiul Tibet, ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, drept Shangri-la paradisiac, denigrează înfăptuirea reformelor democratice şi impulsionarea dezvoltării Tibetului drept ,,exterminarea culturii", ,,distrugerea religiei", ,,încălcarea drepturilor omului". Acestea explică cât de nedornici sunt al 14-lea Dalai şi gruparea sa politică să vadă că se stinge sistemul iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei şi că poporul de diferite naţionalităţi din Tibet a devenit stăpân în casa lui şi pe soarta lui în condiţiile sistemului socialist al democraţiei populare; cât de nedornici sunt să vadă că s-au pierdut privilegiile clasei stăpânilor de iobagi iar poporul de diferite naţionalităţi din Tibet duce o viaţă fericită şi decentă; şi mai explică cât de mult speră în restaurarea sistemului iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, sistem ce a fost deja aruncat la groapa cu gunoi a istoriei, cât de mult speră în restaurarea ,,raiului" pe care l-au pierdut şi în care domnea clasa feudală a stăpânilor de iobagi. Acestea explică, de asemenea, substanţa divergenţelor şi luptei dintre noi şi gruparea lui Dalai, care nu constă nicidecum în a accepta sau nu autonomia ci constă, de la început până la sfârşit, în bătălia dintre progres şi regres, dintre unitate şi scindare.

Istoria probează în mod convingător că abolirea sistemului iobăgist, eliberarea iobagilor şi sclavilor, protejarea unităţii ţării, împotrivirea faţă de scindare reprezintă o cauză progresistă şi justă, aceea a protejării drepturilor omului şi a suveranităţii ţării. Se ştie din istorie că, guvernul american, spre a se împotrivi secesionismului şi sistemului sclavagist din Sud, pentru a-i elibera pe sclavii negri, nu a ezitat să pornească un război civil de mari proporţii care a durat aproape patru ani, să cheltuiască în război peste 15 miliarde de dolari, să pricinuiască uciderea sau rănirea a 1.100.000 de oameni şi diverse pierderi imposibil de evaluat. Tocmai de aceea, preşedintele Abraham Lincoln, care a condus acest război, şi-a înscris numele cu litere de aur în istorie şi este elogiat până astăzi de poporul american şi de popoarele lumii. În condiţiile în care gruparea Dalai a declanşat cu brutalitate rebeliunea armată de mari proporţii ce ducea la scindarea ţării pentru a-şi proteja sistemul iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, adoptarea de către Guvernul Chinei a măsurilor de pacificare a rebeliunii, de protejare a unităţii ţării, a eliberării milionului de iobagi şi sclavi sunt pe deplin comparabile, în ceea ce priveşte semnificaţia lor progresistă în istoria umanităţii, cu războiul civil american şi eliberarea sclavilor negri. Însă, unele forţe anti-chineze din Occident fac totuşi abstracţie de situaţia obiectivă, răstălmăcesc faptele şi îl prezintă pe al 14-lea Dalai Lama -- exponentul general al sistemului iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, exponentul general al stăpânilor feudali de iobagi din Tibet -- drept ,,gardianul drepturilor omului", ,,solul păcii", ,,lider spiritual", iar pe Guvernul Chinei, care a abolit sistemul iobăgist feudal, a eliberat milionul de iobagi şi sclavi, îl acuză că ,,încalcă drepturile omului". Aceasta este totalmente aberant şi îi pune pe oamnei pe gânduri. În realitate, aşa numita ,,problemă a Tibetului" este de la bun început un produs al încercărilor zadarnice ale imperialismului de a-şi împărţi China, este o parte a uneltirilor puterilor imperialiste ale epocii moderne care au încercat zadarnic să transforme China în propria lor colonie sau semi-colonie. În 1959, rebeliunea armată declanşată de gruparea Dalai, menită să scindeze ţara, s-a desfăşurat cu sprijinul şi conform planurilor forţelor imperialiste. După ce gruparea Dalai a fugit în străinătate trădându-şi ţara, forţele anti-chineze din Occident nu au încetat niciodată instigarea, sprijinirea şi instruirea acţiunilor secesioniste ale grupării Dalai vizând ,,independenţa Tibetului". Acestea toate explică faptul că aşa numita ,,problemă a Tibetului" nu reprezintă nicidecum o problemă naţională, o problemă religioasă sau o problemă a drepturilor omului, ci este o problemă ce se identifică cu încercările forţelor anti-chineze din Occident, care încearcă să ţină China sub control, să scindeze China, să diabolizeze China.

Istoria demonstrează în mod convingător că restauraţia nu are soluţie, că scindarea nu are perspectivă. Vremurile trebuie să meargă înainte, societatea trebuie să progreseze – acesta este cursul inexorabil al istoriei. Voinţa poporului de diferite naţionalităţi al Chinei, inclusiv a poporului din Tibet, de a păzi integritatea şi suveranitatea statului este de neclintit, voinţa lui de a menţine conducerea de către Partidul Comunist Chinez, de a persevera pe calea socialismului cu specific chinez, de a păstra sistemul autonomiei regionale etnice este de neclintit, voinţa lui de a promova contemporanizarea Tibetului, de a construi un Tibet unit, democrat, prosper, civilizat şi armonios este de neclintit. Încercarea grupării Dalai de a proclama ,,independenţa Tibetului" nu are soluţie, încercările de flutura steagul ,,înaltului grad de autonomie" spre a dobândi independenţa sau o independenţă mascată nu au soluţii. Îndiferent ce pretexte ar invoca gruparea Dalai în încercările ei zadarnice de a întoarce carul istoriei în Tibet şi a restaura dominaţia iobăgistă feudală, acestea nu vor fi acceptate nicidecum de poporul de diferite naţionalităţi din Tibet, care a gustat pe săturate din amărăciunea sistemului iobăgist feudal, iar acum trăieşte fericirea într-un nou Tibet; şi, de altfel, ele sunt sortite eşecului. Soluţia nu poate fi decât una singură: al 14-lea Dalai Lama să renunţe cu adevărat la pretenţia vizând ,,independenţa Tibetului", să renunţe la orice fel de uneltiri urmărind restaurarea vechiului sistem, să recunoască faptul că Tibetul este o parte inalienabilă a Chinei, să dizolve aşa numitul ,,guvern tibetan în exil", să înceteze toate activităţile de scindare a ţării. Al 14-lea Dalai Lama trebuie să-şi facă un radical examen de conştiinţă în raport cu pretenţiile şi acţiunile sale politice şi să şi le corecteze fundamental. Guvernul Central a ţinut mereu deschisă poarta pentru ca al 14-lea Dalai Lama să se întoarcă pe o poziţie patriotică; această poartă rămâne şi de azi încolo deschisă.

Pagina: [I]   [II] [III] [IV]  [V]



[Suggest to a Friend]
       [Print]