Home Informatii despre Ambasada Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Subiecte > Tibet
50 de Ani de Reforme Democratice în Tibet(IV)
2009/04/05

III. Uriaşe transformări istorice din Tibet,

de-a lungul unei jumătăţi de secol

De-a lungul celor 50 de ani de reforme democratice, beneficiind de grija Guvernului Popular Central şi de sprijinul poporului întregii ţări, poporul de diferite naţionalităţi din Tibet, în calitate de stăpân, a făcut dovada unui enorm entuziasm în a-şi crea o viaţă minunată. El a determinat economia şi societatea Tibetului să realizeze o dezvoltare în salturi şi a făcut ca în toate domeniile să fie obţinute realizări istorice ce au atras atenţia lumii.

-- Sistemul social a realizat un salt istoric, drepturile de stăpân ale poporului din Tibet sunt garantate prin sistemul instituţional. În anul 1965, constituirea Regiunii Autonome Tibet a marcat statornicirea generalizată în Tibet a sistemului autonomiei regionale etnice, a reprezentat realizarea unui salt istoric al orânduirii sociale din Tibet: de la sistemul iobăgist feudal, ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, la sistemul socialist al democraţiei populare; poporul din Tibet a intrat de atunci într-o nouă epocă, aceea în care a devenit stăpân pe gospodăria sa şi pe soarta sa. Iobagii şi sclavii de odinioară s-au bucurat din acel moment de drepturile politice de a participa pe picior de egalitate la administrarea treburilor de stat şi la gestionarea autonomă a treburilor propriei regiuni şi a treburilor propriei naţionalităţi. Poporul din Tibet, asemenea poporului de diferite naţionalităţi din întreaga ţară, a dobândit toate drepturile prevăzute de Constituţia şi legile ţării. În temeiul legii, îşi alege direct deputaţii în adunările populare judeţene, de ţinut, comunale şi de târg, iar aceştia, la rândul lor, aleg deputaţii care se constituie în adunările populare naţionale, regiunii autonome şi oraşelor; el îşi exercită în temeiul legii, prin intermediul adunărilor populare de diferite niveluri, drepturile de a participa la administrarea treburilor naţionale şi locale. În 2007, la alegerile ce schimbau legislatura adunărilor populare la patru niveluri: al regiunii autonome, al ţinuturilor (oraşelor), al judeţelor, al comunelor (târgurilor) de pe arealul Tibetului, coeficientul de participare la vot a fost de 96,4%, iar în unele locuri a atins chiar 100%. Printre cei 34.000 de deputaţi aparţinând celor patru niveluri, deputaţi aleşi direct sau indirect, deputaţii aparţinând naţionalităţii tibetane şi altor naţionalităţi minoritare reprezentau peste 94%. În momentul de faţă, printre deputaţii Adunării Naţionale Populare, Regiunea Autonomă Tibet are 20 de reprezentanţi, între care 12 aparţinând naţionalităţii tibetane şi câte 1 aparţinând naţionalităţii menba, respectiv naţionalităţii lhoba.

Drepturile poporului din Tibet de a-şi administra autonom treburile propriei naţionalităţi şi a propriei regiuni au fost garantate. Din 1965 încoace, funcţiile de preşedinte al Comitetului Permanent al Adunării Populare şi de preşedinte al Guvernului Popular ale Regiunii Autonome Tibet au fost ocupate succesiv de cetăţeni de naţionalitate tibetană; principalii conducători ai Comitetului Permanent şi ai Guvernului au fost cetăţeni de naţionalitate tibetană. Principalii responsabili ai procuraturilor şi tribunalelor de diferite niveluri din Regiunea Autonomă Tibet au fost cetăţeni de naţionalitate tibetană. În momentul de faţă, în aparatul instituţiilor de stat de la nivelurile regiunii autonome, ţinuturilor (oraşelor) şi judeţelor, cetăţenii de naţionalitate tibetană sau de altă naţionalitate minoritară reprezintă 77,97%.

Regiunea Autonomă Tibet nu se bucură doar de drepturile proprii instituţiilor de stat provinciale de a fixa legislaţia locală, ea se bucură şi de drepturile de a lua hotărâri în treburile locale, de a adopta reglementări specifice autonomiei şi reglementări unice în funcţie de particularităţile politice, economice şi culturale ale locului; în eventualitatea în care hotărârile, deciziile, ordinele, indicaţiile venite de instituţiile de stat superioare nu corespund situaţiei reale locale din Tibet, instituţiile autonome ale Tibetului pot să facă rapoarte să ceară aprobare pentru executarea modificată sau chiar încetarea executării acestora. Potrivit datelor statistice, din 1965 încoace, Comitetul Permanent al Regiunii Autonome a adoptat peste 250 de reglementări legislative şi hotărâri şi decizii cu caracter de reglementare legislativă, al căror conţinut a privit construcţia puterii politice, dezvoltarea economică, cultura şi învăţământul, limba şi scrierea, justiţia, protecţia monumentelor culturale, fauna şi flora sălbatică şi protecţia resurselor naturale; el a protejat astfel interesele speciale ale poporului din Tibet sub toate aspectele vieţii: politic, economic şi social, a stimulat dezvoltarea tuturor operelor constructive din Tibet.

-- Construcţia economică a înregistrat o dezvoltare în salturi, înfăţişarea societăţii s-a înnoit de la o zi la alta. De 50 de ani, pentru a stimula dezvoltarea economico-socială a Tibetului, Guvernul Popular Central a aplicat faţă de Tibet un şir de politici preferenţiale, acordându-i un sprijin puternic sub aspectele: al fondurilor, al materialelor şi al personalului. Potrivit datelor statistice, doar în construcţia infrastructurii, din 1951 până în 2008, statul a învestit, cumulaţi, peste 100 de miliarde de yuani. Din 1959 până în 2008, finanţele Guvernului Central au transferat finanţelor Tibetului, spre a acoperi cheltuielile locale, peste 201,9 miliarde de yuani în total, înregistrându-se anual în medie o creştere de aproape 12%. Din acestea, peste 154,1 miliarde au fost transferate din 2001 până în 2008. Din 1994 încoace, autorităţile centrale au dispus succesiv ca peste 60 de instituţii centrale de stat, 18 provincii şi municipii din întreaga ţară şi 17 întreprinderi de importanţă naţională să sprijine construcţia economică din Tibet în raporturi de parteneriat bilateral cu unităţi din Tibet; până la sfârşitul anului 2008, învestiţiile făcute în aceste raporturi de parteneriat bilateral au cumulat 11,128 miliarde de yuani, au fost perfectate 6.056 obiective de sprijinire a Tibetului în aceste raporturi de parteneriat bilateral şi au fost trimise să lucreze în Tibet, spre a-l sprijini, un număr de 3.747 cadre. Sub grija Guvernului Central şi cu sprijinul întregii ţări, dezvoltarea economiei şi societăţii din Tibet a înregistrat un avans viguros. Potrivit datelor statistice, din 1959 până în 2008, valoarea globală a producţiei Tibetului a crescut de la 174 milioane yuani la 39,591 miliarde de yuani, în preţuri comparabile a crescut de 65 de ori, înregistrând un spor anual mediu de 8,9%. Din 1994 încoace, creşterea medie anuală a valorii globale a producţiei din Tibet a atins 12,8%, superioară nivelului creşterii medii anuale a întregii ţări în aceiaşi ani. Din 1959 până în 2008, valoarea globală a producţiei din Tibet, raportată la locuitori, a crescut de la 142 de yuani la 13.861 yuani, respectiv a sporit cu 13.719 yuani.

În trecut, Tibetul avea o singură şosea. Astăzi, avându-se în centru preocupărilor construcţia de şosele, au fost dezvoltate corelat transporturile aeriene, feroviare şi prin conducte; astfel s-a constituit o reţea de transporturi şi comunicaţii radiind spre toate cele patru colţuri ale regiunii din centrul Lhasa. În 2008, în Tibet a fost înfăptuit obiectivul legării judeţelor prin şosele, lungimea şoselelor pe care circulă maşini a ajuns la 51.300 km, cu 44.000 km mai mult decât cei 7.300 km. existenţi în 1959; numărul călătorilor a crescut faţă de cel din 1959 de aproape 107 ori; volumul mărfurilor transportate a crescut faţă de cel din 1959 de peste 11 ori. S-a format treptat un sistem de furnizare a energiei din numeroase puncte şi pe o arie întinsă, având în centru energia hidro-electrică, completată cu energiile termală, eoliană şi solară. Din 1959 până în 2008, energia electrică furnizată în Tibet a crescut anual în medie cu 16,8%; în momentul de faţă aproape 2.100.000 de locuitori, adică 73% din totalul populaţiei, folosesc electricitatea. În zonele rurale sunt promovate sursele curate de energie; peste 43.000 de gospodării de plugari şi păstori folosesc gazul metan. Utilităţile de comunicaţii au cunoscut o dezvoltare rapidă; în linii mari au fost realizate legătura prin cabluri optice a judeţelor şi legătura prin telefonie a comunelor. Numărul total al abonaţilor la telefonia fixă şi telefonia mobilă a ajuns la 1.562.000, răspândirea telefoniei oferind 55 de posturi la o sută de oameni.

În vechiul Tibet agricultura şi zootehnia se practica după voia cerului, care dădea de mâncare oamenilor şi hrănea animale; astăzi însă, s-a ridicat în mare măsură nivelul contemporanizării agriculturii şi zootehniei, a crescut în mod evident capacitatea de a preîntâmpina calamităţile şi de a le rezista, contribuţia adusă în aceste domenii de ştiinţă şi tehnică reprezentând 36% din eforturi. Producţia de cereale a sporit de la 182.900 de tone în 1959 la 950.000 de tone în 2008; producţia medie de cereale la mu a crescut de la 91 de kg în 1959 la aproape 370 de kg în 2008; numărul animalelor adăpostite în ţarcuri la sfârşitul anului a crescut de la 9.560.000 de capete în 1959 la mai bine de 24.000.000 de capete în 2008. În vechiul Tibet nu exista industrie contemporană; astăzi în Tibet s-a constituit preliminar un sistem industrial contemporan, cu un pronunţat specific local, care cuprinde energia electrică, prelucrarea produselor provenite din agricultură şi zootehnie, prelucrarea şi producerea băuturilor şi alimentelor; el are drept piloni de susţinere industria extractivă, industria producătoare de materiale de construcţie, meşteşugurile naţionale, producţia de medicamente şi medicina tibetană. În 2008, valoarea adăugată a industriei din Tibet a crescut de la 15 milioane în 1959, la 2.968 milioane de yuani. Noile industrii contemporane, despre care în vechiul Tibet nici nu se auzise, cum sunt comerţul, turismul, serviciile alimentare, divertismentul cultural au cunoscut o dezvoltare rapidă, devenind prima mare ramură a economiei Tibetului.

-- Nivelul de trai al poporului s-a ridicat în mare măsură, condiţiile de existenţă şi dezvoltare s-au îmbunătăţit extrem de mult. Înainte de înfăptuirea reformelor democratice, plugarii şi păstorii din Tibet nu posedau mijloace de producţie, aproape întreaga viaţă erau împovăraţi de datorii, nici vorbă nu putea fi de venituri nete; în 2008, plugarii şi păstorii din Tibet realizau în medie pe cap de persoană un venit net de 3.176 de yuani, acesta crescând din 1978 anual în medie cu 10,1%, iar din 2003 încoace – cu 13,1%. În anul 2008, veniturile pe care le puteau gospodări locuitorii oraşelor şi târgurilor din Tibet, reprezentau la nivelul mediu pe persoană, 12.482 yuani, de 21 de ori mai mulţi decât cei 565 yuani gestionaţi în 1978. Înainte de înfăptuirea reformelor democratice, peste 90% din populaţia Tibetului nu avea locuinţe, condiţiile de locuit ale plugarilor şi păstorilor erau precare, locuitorii oraşelor şi târgurilor nu dispuneau în medie nici de trei metri pătraţi. Pe atunci în zona oraşului Lhasa existau doar 20.000 de oameni, iar în jurul oraşului trăiau în corturi şi colibe dărăpănate aproape o mie de familii de săraci şi cerşetori. Iar astăzi, condiţiile de locuit ale populaţiei Tibet s-au îmbunătăţit considerabil. Prin promovarea construirii noilor sate şi desfăşurarea lucrărilor de asigurare a domiciliilor sigure, deja 200.000 de familii, un milion de plugari şi păstori s-au mutat în locuinţe noi ce pot fi folosite în siguranţă. În anul 2008, suprafaţa medie pe persoană ocupată de locuitorii satelor a ajuns la 22,83 metri pătraţi, iar suprafaţa medie pe persoană ocupată de locuitorii oraşelor şi târgurilor a ajuns la 33,00 metri pătraţi. În momentul de faţă, din oraşe până în sate pretutindeni s-au pus bazele sistemului de asigurări sociale. În 2008, standardul de asistenţă ,,familie cu cinci alocaţii" din Tibet a atins 1.600 de yuani. Plugarii şi păstorii din Tibet, care în anul 2006 obţineau pe persoană în medie mai puţin de 800 de yuani, primeau în întregime alocaţia minimă de trai, instituindu-se astfel, în avans faţă de întreaga ţară, sistemul alocaţiei minime de trai pentru plugari şi păstori.

Înainte de eliberarea paşnică, în Tibet nu exista nicio unitate contemporană de asistenţă medicală şi ocrotire a sănătăţii; nu funcţionau decât 3 unităţi de medicină tibetană, întreţinute de autorităţi, dotate cu echipament rudimentar şi de dimensiuni foarte mici, ca şi un număr redus de dispensare particulare; de vreme ce cei ce se îndeletniceau cu medicina erau mai puţini de o sută, cărora li se adăugau aproape 300 de vraci tibetani, în întreaga regiune la zece mii de locuitori reveneau mai puţini de 4 lucrători medicali. Epidemiile de variolă, holeră, boli venerice, febră tifoidă, scarlatină, tetanos şi alte boli grave erau frecvente. După eliberarea paşnică, mai cu seamă cu înfăptuirea reformelor democratice, guvernul chinez a adoptat diferite măsuri pentru a preveni epidemiile; ca urmare, foarte repede epidemiile care afectau grav sănătatea oamenilor au fost în linii mare puse sub control. Începând din anii '60 ai secolului XX, în Tibet a fost eradicată variola, iar frecvenţa bolilor contagioase şi a bolilor locale a scăzut foarte mult. În prezent, în Tibet a fost realizată, în avans faţă de întreaga ţară, asigurarea medicală completă a locuitorilor oraşelor şi târgurilor şi se trece treptat la instituirea sistemului de asistenţă medicală în regiunile în care se cultivă pământul şi se cresc animale, sistem care are la bază tratamentul medical gratuit şi care oferă o alocaţie de 140 de yuani în medie pe persoană plugarilor şi păstorilor care beneficiază de tratamentul gratuit. În anul 2008, în Tibet funcţionau în total 1.339 unităţi de ocrotire a sănătăţii, mai multe cu 1.277 decât cele din 1959; acestea dispuneau de 7.127 paturi, cu 6.647 mai multe decât în 1959; funcţionau 9.098 asistenţi medicali, mai mulţi cu 8.307 decât în 1959. La o mie de locuitori numărul paturilor şi al asistenţilor medicali ajunsese la 2,50 paturi, respectiv la 3,05 asistenţi, cu 2,11 mai multe paturi şi cu 2,41 mai mulţi asistenţi. Ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor de tratament medical şi ocrotire a sănătăţii, speranţa medie de viaţă a locuitorilor Tibetului a crescut de la 35,5 ani înainte de eliberare la 67 de ani. Potrivit celui de al cincilea recensământ naţional, în Tibet trăiesc 13.581 bătrâni între 80 şi 99 de ani şi 62 de bătrâni care au depăşit o sută de ani; Tibetul este una din provinciile-regiuni în care numărul mediu al bătrânilor peste o sută de ani este cel mai mare. Populaţia totală a Tibetului a crescut de la 1.228.000 de suflete în 1959 la 2.870.800 suflete în 2008, locuitorii de naţionalitate tibetană şi de altă naţionalitate minoritară reprezentând peste 95% din întreaga populaţie. Cei aproape 50 de ani reprezintă perioada în care, de mai bine de câteva secole, populaţia Tibetului a crescut cel mai repede.

-- Cultura naţională tradiţională este protejată şi promovată, libertatea credinţelor religioase este respectată pe deplin. Guvernul adoptă măsuri viguroase pentru a stimula învăţarea, folosirea şi dezvoltarea limbii şi scrierii tibetane. În Tibet circulă paralel limbile şi scrierile han şi tibetană, limba şi scrierea tibetană având prioritate. În momentul de faţă, în toate zonele în care se cultivă pământul şi se cresc animale, ca şi într-o parte din oraşe şi târguri, în şcolile primare se învaţă concomitent limbile tibetană şi han; principalele lecţii sunt predate în limba tibetană. În şcolile medii se practică predarea concomitentă a lecţiilor în limbile tibetană şi han şi se perseverează în orientarea ca în şcolile medii din interiorul Tibetului să fie instituite cursuri de limba tibetană. La examenele de admitere în şcolile superioare şi scolile medii de specialitate, limba tibetană reprezintă o probă obligatorie, nota fiind însumată în media generală. De la înfiinţarea Regiunii Autonome Tibet, hotărârile şi reglementările legale adoptate de adunările populare de diferite niveluri, ca şi documentele oficiale emise şi comunicatele publicate de guvernele de diferite niveluri şi departamentele acestora de pe întregul cuprins al Tibetului sunt redactate în limbile tibetană şi han. În cursul proceselor în justiţie faţă de tibetani, părţi în procese, se foloseşte limba tibetană, atât în audieri cât şi în documentele legale. Sigiliile, legitimaţiile, siglele diferitelor unităţi, precum firmele instituţiilor, minelor şi uzinelor, şcolilor, gărilor, aeropoartelor, magazinelor, hotelurilor, restaurantelor, teatrelor, obiectivelor turistice şi locaţiilor sportive, ca şi denumirile străzilor şi semnele de circulaţie sunt scrise în ambele limbi: tibetană şi han. De la înfiinţarea sa în 1959, Postul de Radio al Poporului din Tibet a pus întotdeauna accentul pe emisiunile în limba tibetană; în momentul de faţă sunt difuzate 42 de programe (rubrici) în limba tibetană şi dialectul khampa, emisiunile de ştiri în limba tibetană însumează zilnic 21 de ore şi 15 minute, iar emisiunile în dialectul khampa însumează zilnic 17 ore şi 50 de minute. După inaugurarea transmisiei prin satelit, Studioul de Televiziune al Tibetului a deschis un canal ce transmite în limba tibetană. De la 1 octombrie 2007, canalul ce transmite în limba tibetană emite timp de 24 de ore. În momentul de faţă, în Tibet se difuzează 14 reviste şi 10 ziare în limba tibetană. În 1984 s-a realizat procesarea informaţională a scrierii tibetane şi de atunci au fost introduse în uz sisteme de operare în limba tibetană compatibile cu cele în limbile han şi engleză. În 1997 a fost adoptat standardul internaţional al codului scrierii tibetane, ceea ce a făcut ca scrierea tibetană să fie prima dintre scrierile naţionalităţilor minoritare din China care să dispună de un standard internaţional.

Moştenirea culturală naţională tradiţională se bucură de o protecţie eficace, este transmisă mai departe şi este dezvoltată. Organismele de stat au întocmit şi editat versiunea în limba tibetană a peste zece mari culegeri şi antologii literar-artistice ca Antologia Operei Chineze, Culegere de Cântece Populare Chineze, Culegere de Dansuri Populare Naţionale, Culegere de Proverbe, Culegere de Scenete Umoristice, Culegere de Cântece Populare Naţionale, Culegere de Piese Muzicale din Opere, Culegere de Povestiri Populare. Astefel a fost salvată la timp şi pusă sub protecţie o mare cantitate din importanta moştenire culturală a Tibetului. Statul şi-a propus ca obiectiv prioritar al activităţii de cercetare ştiinţifică să pună în ordine şi să editeze epopeea eroică de mari proporţii, care circulă oral prin cântece şi istorisiri, Viaţa Regelui Gesar, oferind şi o sponsorizare în acest scop. Deja au fost strânse peste 300 de volume, au fost puse în ordine şi editate 62 de volume în limba tibetană şi 20 de volume traduse în limba han; multe volume au fost traduse şi editate în limbile engleză, japoneză, franceză. După înfăptuirea reformelor democratice, Palatul Potala, Templul Jokhang şi mănăstirile Drepung, Sera, Ganden, Tashilhunpo, Sakya şi multe altele au fost declarate obiective de importanţă culturală naţională şi plasate sub protecţie. Din anii '80 ai secolului XX, Guvernul Central şi organismele financiare locale din Tibet au disponibilizat, succesiv, peste 700 de milioane de yuani pentru restaurarea şi deschiderea pentru public ale unor obiective culturale de importanţă naţională aflate sub protecţie, precum şi ale unor mănăstiri reprezentative pentru diferite culte. Din 1989 până în 1994, statul a alocat 55 de milioane de yuani şi mari cantităţi de aur, argint şi alte materiale preţioase pentru a se proceda la o restaurare de mare anvergură a Palatului Potala. Din anul 2001, a mai alocat o sumă specială de 330 milioane de yuani pentru menţinerea şi repararea a trei mari relicve culturale – Palatul Potala şi mănăstirile Norbulingka şi Sakya. În anul 2007, Guvernul Popular Central a mai alocat 570 de milioane de yuani pentru ca pe durata celui ,, de-al 11 cincinal" (2006-2010) să fie totalmente restaurate şi protejate 22 de obiective culturale importante aflate sub protecţie din Tibet. Această acţiune a fost fără precedent în istoria protejării monumentelor culturale ale Chinei.

Libertatea credinţelor religioase şi activitatea religioasă normală ale locuitorilor din Tibet sunt protejate. În momentul de faţă, în Tibet există peste 1.700 de lăcaşuri unde se desfăşoară diferite activităţi religioase, lăcaşuri care adăpostesc 46.000 de călugări şi călugăriţe. Acestea satisfac pe deplin nevoile maselor de credincioşi. În mănăstiri se desfăşoară în mod normal diversele activităţi religioase tradiţionale ca studierea sutrelor, dezbaterea sutrelor, respectarea restricţiilor, abhisheka (botezul), practicarea dogmelor, precum şi examinarea cunoştinţelor dobândite prin studierea sutrelor şi promovarea în ierarhia ştiinţelor teologice. Potrivit unor date statistice incomplete, în Tibet există în prezent peste 60 de clase de studiere a sutrelor, iar numărul călugărilor care le frecventează se ridică la aproximativ 6.000 de persoane. Reîncarnarea sfinţilor buddha vii ca modalitate de propovăduire pe care o practică în mod particular budismul tibetan este respectată de către stat. Activităţile religioase din Tibet sunt felurite, iar sărbătorile religioase au loc frecvent. Din anii '80 ai secolului XX încoace, au fost reintroduse succesiv peste 40 de felurite sărbători religioase aparţinând diferitelor culte religioase. Călugări şi mase de credincioşi organizează şi iau parte în fiecare an la diverse activităţi religioase şi tradiţionale ca Festivalul Sakadawa şi Festivalul Shoton ( al Iaurtului ).

-- Învăţământul contemporan, mass-media şi cultura se dezvoltă multilateral, nivelul de educaţie şi cultură al poporului se ridică necontenit. În vechiul Tibet nu exista o şcoală în înţelesul contemporan al cuvântului, ponderea copiilor de vârstă şcolară încadraţi în şcoli nu atingea nici 2%, procentul analfabeţilor se ridica la 95%. De 50 de ani încoace, statul a învestit fonduri mari pentru a dezvolta învăţământul în Tibet, astfel că Tibetul este în avans în raport cu întreaga ţară în ceea ce priveşte introducerea învăţământul obligatoriu gratuit la oraşe şi sate. Începând din 1985, în zonele în care se cultivă pământul şi se cresc animale, s-a introdus modelul şcolilor primare şi medii care oferă găzduire la internat, iar copiilor plugarilor şi păstorilor aflaţi în etapa învăţământului obligatoriu li se asigură hrana, cazarea şi cheltuielile de studii. În anul 2008, în 73 de judeţe (oraşe, ţinuturi) din Tibet a fost realizată complet generalizarea învăţământului obligatoriu de şase ani, iar analfabetismul a fost eradicat în linii mari; în 70 din aceste judeţe a fost înfăptuită generalizarea învăţământului obligatoriu de nouă ani, iar procentul analfabeţilor a scăzut sub 2,4%. Copiii de vârstă şcolară frecventează şcolile în proporţie de 98,5%, în ciclul gimnazial procentul se ridică la 92,2%, iar în ciclul liceal – la 51,2%. Potrivit datelor statistice, în prezent în Tibet există 884 de şcoli primare, 117 şcoli medii generale şi 1.237 puncte de învăţământ. În anul 2008, locuitorii Tibetului frecventau învăţământul în medie timp de 6,3 ani. În anul 2008, în Tibet funcţionau 6 instituţii de învăţământ superior, cu aproape 30.000 de studenţi, coeficientul de promovare în învăţământul superior fiind de 19,7%. Mai funcţionau 10 şcoli medii de specialitate (profesionale), frecventate de 21.000 de elevi. În ultimii 20 de ani, 28 de şcoli din 20 de provincii şi municipii de subordonare republicană din întreaga ţară au înfiinţat succesiv în arealul lor clase (şcoli) tibetane; 53 de licee-cheie şi 90 de instituţii de învăţământ superior au recrutat elevi din clasele tibetane, astfel că au fost recrutaţi din învăţământul gimnazial 36.727 de elevi, iar din învăţământul liceal ( şcolile medii speciale) – 30.370 de elevi şi peste 12.000 de studenţi din facultăţile speciale ale instituţiilor de învăţământ superior. Acestea au format şi furnizat Tibetului peste 18.000 de constructori de diferite categorii şi de diferite specialităţi. În momentul de faţă, numărul total al elevilor şi studenţilor din clasele tibetane din interiorul ţării se ridică la 18.640. Ştiinţa şi tehnologia contemporane se dezvoltă rapid, corpul tehnico-ştiinţific creşte necontenit; în 2007 numărul tehnicienilor de specialitate s-a cifrat la 46.508 persoane; printre aceştia, tehnicienii naţionalităţilor minoritare, în principal ai naţionalităţii tibetane, s-au cifrat la 31.487 persoane. O serie de talente cu pregătire superioară – doctori, masteri, oameni de ştiinţă, ingineri şi-au demonstrat aptitudinile, devenind o forţă viguroasă în promovarea dezvoltării Tibetului.

Mass-media şi cultura au pornit de la nimic, cunoscând o dezvoltare rapidă. Tibetul dispune acum de două edituri şi de două unităţi producătoare de articole audio-vizuale, are 35 de felurite tipografii, oferă sedii pentru 23 de ziare şi 34 de periodice ce se difuzează pe piaţă; în toate cele 7 ţinuturi şi oraşe ale Regiunii există ziare redactate în cele două limbi: tibetană şi han. În Tibet funcţionează 9 posturi-studiouri de radiodifuziune şi televiziune, 39 de posturi de retransmisie a emisiunilor radio pe unde mijlocii, 76 de posturi de emisie şi retransmisie FM, superioare nivelului judeţean, 80 de studiouri de retransmisie a programelor de televiziune, superioare nivelului judeţean (inclusiv porturi), 76 studiouri de retransmisie prin cablu a programelor de televiziune, precum şi 9.111 staţii de radiodifuziune şi televiziune comunale ( sau la nivel de târguri) ce asigură ,,comunicarea dintre sate". Procentajele populaţiei acoperite de emisiunile de radio şi transmisiile TV au crescut de la 18% respectiv 2% în 1978 la 88,8% şi respectiv 89,9% în 2008; s-a atins astfel obiectivul ca toate comunele (târgurile) şi satele administrative din Regiune să fie acoperite de emisiunile de Radio şi TV. Tibetul dispune acum de 546 unităţi de proiecţie cinematografică, 82 de agenţii ce se ocupă de administrarea poiecţiilor cinematografice, 478 de echipe de proiecţie cinematografică în zonele în care se cultivă pământul şi se cresc animale, 7.697 puncte de proiecţie; proiecţiile cinematografice acoperă acum 98% din satele administrative, plugarii şi păstorii din întreaga Regiune vizionează lunar, în medie pe persoană, 1,6 spectacole de cinema. În momentul de faţă, în Tibet funcţionează 257 palate ale artei şi case (puncte) ale culturii de diferite niveluri, îşi desfăşoară activitatea 10 formaţiuni profesioniste de spectacole artistice şi 18 ansambluri artistice populare, ca şi 660 formaţiuni de amatori. Dezvoltarea mass-mediei şi a culturii a creat condiţii care permit maselor să cunoască ştirile, să obţină informaţii, să se recreeze şi să se distreze; a fost îmbogăţită viaţa spirituală şi culturală a poporului din Tibet.

Pagina: [I]   [II] [III] [IV]  [V]



[Suggest to a Friend]
       [Print]