Home Informatii despre Ambasada Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Subiecte > Tibet
50 de Ani de Reforme Democratice în Tibet(III)
2009/04/05

II. Reformele democratice tumultuoase din Tibet

Înfăptuirea reformelor democratice şi abolirea sistemului iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei era o cerinţă inexorabilă a progresului societăţii omeneşti, era o sarcină importantă a revoluţiei democrat-populare conduse de Partidul Comunist Chinez şi, cu atât mai mult, era, deopotrivă, singura soluţie pentru dezvoltarea socială a Tibetului şi năzuinţa imediată a maselor largi ale populaţiei din Tibet. În 1959, Guvernul Popular Central a înfăptuit reformele democratice în Tibet prin care a abolit sistemul iobăgist feudal putred şi înapoiat, a realizat măreţe prefaceri de importanţă epocală în istoria Tibetului, a schimbat radical soarta poporului tibetan.

În 1949, pe fondul victoriilor hotărâtoare obţinute de războiul de eliberare a poporului chinez, a fost proclamată Republica Populară Chineză; anterior sau ulterior acestui moment, provinciile şi oraşele Beiping (redevenit Beijing după proclamarea Republicii Populare Chineze – n.ed.), Hunan, Yunnan, Xinjiang, Xikang au fost eliberate prin metode paşnice. Pe baza situaţiei reale a Tibetului, Guvernul Popular Central a hotărât ca faţă de Tibet să adopte o orientare vizând eliberarea prin metode paşnice. Astfel, în ianuarie 1950 a informat oficial autorităţile locale tibetane ,,să trimită delegaţi la Beijing spre a negocia eliberarea paşnică a Tibetului". În februarie 1951, cel de al 14-lea Dalai Lama a numit pe Ngapoi Ngawang Jigme ca prim delegat plenipotenţiar, însoţit de patru delegaţi - Kemai Soinam Wangdui, Tubdain Daindar, Tubdain Legmoin şi Sampo Dainzin Toinzhub să se deplaseze la Beijing înputerniciţi fiind cu depline puteri să reglementeze problemele prin negocieri cu Guvernul Popular Central. La 23 mai 1951, reprezentanţii Guvernului Popular Central şi ai guvernului local tibetan au încheiat ,,Convenţia cu 17 articole" referitoare la metodele de eliberare paşnică a Tibetului, în temeiul căreia s-a realizat eliberarea paşnică a Tibetului. Eliberarea paşnică a permis Tibetului să scuture influenţa forţelor agresoare imperialiste, a pus capăt stării de închistare şi stagnare în care se afla Tibetul de multă vreme, şi a creat condiţii pentru reformele democratice şi progresul social din Tibet.

,,Convenţia cu 17 articole" a fost aprobată şi sprijinită de populaţia de diferite etnii a Tibetului. Între 26 şi 29 septembrie 1951 guvernul local tibetan a convocat o mare adunare a reprezentanţilor tuturor călugărilor şi dregătorilor şi ai celor trei mari mănăstiri, spre a dezbate în mod special ,,Convenţia cu 17 articole". Adunarea a considerat că documentul ,,aduce mari foloase, incomparabile, măreţei cauze a lui Dalai, sub toate aspectele, ale budismului, politicului şi economiei din Tibet, şi ca urmare trebuie executată întocmai." La 24 octombrie cel de al 14-lea Dalai Lama a trimis o telegramă Preşedintelui Mao Zedong, în care arăta că ,,reprezentanţii celor două Părţi, pe baze prieteneşti, au încheiat la 23 mai 1951 Convenţia referitoare la metodele de eliberare paşnică a Tibetului. Guvernul local tibetan, călugării şi poporul din Tibet o sprijină în unanimitate şi, sub conducerea Preşedintelui Mao şi a Guvernului Popular Central, vor da în mod activ curs Armatei de Eliberare a Poporului Chinez să-şi disloce trupele în Tibet, să consolideze capacitatea de apărare naţională, să izgonească din Tibet forţele imperialiste, să protejeze integritatea teritoriului şi suveranităţii patriei". În 1954, cel de al 14-lea Dalai Lama şi cel de al 10-lea Panchen Lama au venit împreună la Beijing spre a participa la lucrările primei legislaturi a Adunării Populare Naţionale; ei au fost aleşi vice-preşedinte al Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare, respectiv, membru al Comitetului Permanent al Adunării Populare Naţionale. Al 14-lea Dalai Lama a luat cuvântul în sesiune confirmând întrutotul succesele repurtate de-a lungul a trei ani şi ceva în executarea prevederilor ,,Convenţiei cu 17 articole"; el şi-a exprimat sprijinul entuziast pentru principiile şi normele autonomiei regionale a etniilor minoritare. La 22 aprilie 1956, al 14-lea Dalai Lama a fost numit preşedinte al Comitetului Pregătitor al Regiunii Autonome Tibet. În cuvântul rostit la adunarea de constituire a Comitetului Pregătitor, el a confirmat încă o dată că prevederile ,,Convenţiei cu 17 articole" au făcut ca poporul din Tibet ,, să se bucure pe deplin de toate drepturile egalităţii între etnii, să se angajeze pe drumul luminos al libertăţii şi fericirii".

Reformarea orânduirii sociale din Tibet reprezintă adevărata semnificaţie a traducerii în viaţă a ,,Convenţiei cu 17 articole". Cel de al 11 articol al ,,Convenţiei cu 17 articole" prevede cu claritate: ,, În ceea ce priveşte aranjamentele ce ţin de fiecare din reformele din Tibet, Guvernul Central nu va exercita presiuni; guvernul local tibetan trebuie să înfăptuiască reforme din proprie iniţiativă; atunci când poporul formulează cereri de reforme, se impune ca acestea să fie rezolvate prin consultări cu conducătorii tibetani". După eliberarea paşnică a Tibetului, glasul maselor largi ale poporului tibetan care cerea reforme se auzea din zi în zi mai puternic, multe personalităţi luminate din păturile mijlocii şi superioare ale Tibetului ajunseseră să înţeleagă că dacă nu se reformează vechiul sistem naţionalitatea tibetană nu are nicio şansă de prosperitate. Însă, luând în considerare istoria Tibetului şi particularitatea realităţilor de acolo, Guvernul Popular Central a adoptat faţă de reformarea sistemului social din Tibet o atitudine de maximă prudenţă şi o politică extrem de indulgentă, dând sfaturi şi aşteptând cu răbdare ca gruparea dominantă superioară locală să purceadă la reforme din proprie iniţiativă, oferindu-i astfel timp suficient. În 1956, pe baza situaţiei concrete din Tibet, Guvernul Popular Central a mai luat şi hotărârea ,,de a nu se proceda la reforme timp de şase ani", aşteptându-se ca elita tibetană să se trezească. În ianuarie 1957, Zhou Enlai, premierul Consiliului de Stat, în timp ce vizita India le-a transmis lui Dalai, Pachen şi celorlalţi înalţi funcţionari ai guvernului local tibetan care îl însoţeau o scrisoare din partea Preşedintelui Mao Zedong; în scrisoare era comunicată hotărârea Guvernului Central, care sublinia că timp de şase ani nu se va trece la reforme şi că, după şase ani, hotărârea de a se trece sau nu la reforme va fi luată în continuare de Tibet, în funcţie de situaţia şi condiţiile de atunci. La 27 februarie 1957, în lucrarea sa ,,Cu privire la rezolvarea justă a contradicţiilor din sânul poporului", Mao Zedong a arătat cu şi mai multă claritate că: ,,În conformitate cu Convenţia cu 17 articole încheiată de Guvernul Central şi guvernul local tibetan, reformarea orânduirii sociale trebuie înfăptuită; însă, în ceea ce priveşte momentul când anume, să aşteptăm vremea în care vor considera posibil acest lucru marea majoritate a maselor populare şi personalităţile conducătoare din Tibet: de abia atunci vom lua o hotărâre, să nu ne pripim. De acum am hotărât ca pe durata celui de al doilea plan cincinal (1958-1962) să nu înfăptuim reforme. Dacă în anii celui de al treilea plan cincinal (1963-1967) vom înfăptui sau nu reforme vom putea hotărî doar atunci în funcţie de situaţia dată." Se poate spune că Guvernul Popular Central s-a dovedit faţă de gruparea dominantă superioară din Tibet pe deplin mărinimoasă şi totalmente dreaptă, făcând cele mai mari concesii posibile.

Însă, unele persoane din rândurile grupării dominante superioare din Tibet, pentru a-şi proteja interesele şi privilegiile de care se bucura deja clasa stăpânilor de iobagi, erau de-a dreptul împotriva reformelor şi încercau să păstreze pentru totdeauna sistemul iobăgist feudal. Ele nutreau gândul să încalce şi să saboteze ,,Convenţia cu 17 articole" şi şi-au înzecit eforturile în a plănui un şir de activităţi de dezmembrare a ţării, mergând cu gândul până la dezlănţuirea de rebeliuni armate. În anul 1952, în cursul lunilor martie-aprilie, Silon (prim-ministru - n.ed.) ad interim, Sicab Lukangwa, şi Losang Zhaxi, din guvernul local tibetan, au acordat sprijin unei organizaţii ilegale numită ,,Conferinţa Poporului", care s-a dedat la tulburări şi dezordini în Lhasa, declarându-se public împotriva ,,Convenţiei cu 17 articole" şi cerând ca Armata de Eliberare a Poporului ,,să fie retrasă din Tibet". În luna mai a anului 1955, în timp ce al 14-lea Dalai trecea prin provincia Sichuan, în drum spre Tibet venind din interiorul ţării, două oficialităţi ale guvernului local tibetan care îl însoţeau – Galoin Surkang şi tutorele junior Trigyang – au apucat-o pe rute diferite sub pretextul participării la activităţi budiste. Primul a luat-o pe ruta dinspre nord trecând prin Garze şi Derge, pe când cel de al doilea a luat-o pe ruta dinspre sud trecând prin Chatreng şi Lithang. Pe drum ei s-au întâlnit cu căpetenii locale şi cu stareţi de mănăstiri plănuind să opună rezistenţă armată reformelor democratice. Liderul ,,Conferinţei Poporului" din Tibet, Gyale Choze şi alţi patru, sub pretextul că îl întâmpină pe Dalai la întoarcerea în Tibet s-au deplasat în mod special la Ya-nga şi Kangding din provincia Xikang. Ei l-au sprijinit pe Trigyang să organizeze o rebeliune armată în colaborare cu căpeteniile locale reactionare, stareţul Mănăstirii Litang şi câţiva agenţi secreţi guomindang-işti, ascunşi de multă vreme în mănăstire. Ei şi-au jurat unul altuia, amestecându-şi sângele, să pregătească o rebeliune armată. În 1957, Losang Samten ( al treilea frate mai mare al lui Dalai) l-a incitat pe Chimed Gonpo, căpetenia Jomda Dzong din Qamdo, să acţioneze ,,din poruncile lui Dalai" şi să adune rebeli spre a dezlănţui o răscoală armată locală. În mai 1957, cu sprijinul galoin-ilor (dregători - n.ed.) din guvernul local tibetan, Neuxar Tubdain Tarba şi Xainga Gyurme Doje, au fost formate o organizaţie rebelă numită ,,Patru Râuri şi Şase Coline" ( anume cele patru râuri şi şase lanţuri muntoase din Tibet şi din teritoriul Provinciei Sichuan locuit de tibetani – n.ed.) şi, mai apoi, forţe armate rebele numite ,,gardienii religiei". Ei au lansat lozinca ,,Independenţa Tibetului" şi lozinci împotriva reformelor, activitatea rebelă devenind din ce în ce mai violentă. Elementele rebeliunii armate au întreprins incursiuni în zonele Qamdo, Dengqen, Heihe şi Shannan, unde au distrus comunicaţiile, au atacat instituţiile şi trupele trimise, respectiv dislocate de autorităţile centrale, au jefuit bunurile de pretutindeni, au asasinat cadre, au schilodit oameni de rând şi au violat femei.

Faţă de toate acestea, Guvernul Popular Central a însărcinat de repetate ori guvernul local tibetan să pedepsească elementele rebele şi să protejeze ordinea socială. Însă, gruparea reacţionară superioară din Tibet a evaluat greşit situaţia şi a interpretat răbdarea şi indulgenţa Guvernului Central drept slăbiciuni demne de dispreţ. Ea a declarat: ,, De nouă ani încoace, han-ii (naţionalitatea ce reprezintă 95% din populaţia Chinei – n.ed.) nu au îndrăznit nici să se atingă de sistemul nostru cel mai minunat, cel mai sfânt; atunci când îi atacăm, ei nu sunt în stare decât să pareze loviturile noastre şi nu au forţa să riposteze; este îndeajuns să mobilizăm numeroase forţe armate din afară şi să le aducem la Lhasa că, de îndată ce îi vom ataca pe han-i, aceştia o vor lua la goană; dacă nu vor fugi, atunci pe Sanctitatea Sa Dalai o vom refugia în Shannan, vom strânge forţe, vom organiza o contra-ofensivă, vom recupera Lhasa, şi, dacă în cele din urmă nu vom reuşi, vom fugi în India".

Cu sprijinul forţelor anti-chineze din străinătate, la 10 martie 1959, gruparea reacţionară superioară din Tibet, după o minuţioasă plănuire la Lhasa, a declanşat o rebeliune armată generală. La 7 februarie, al 14-lea Dalai Lama a exprimat, din proprie iniţiativă, în faţa comandantului adjunct al forţelor armate dislocate în Tibet, Deng Shaodong şi colaboratorilor săi următoarea rugăminte: ,,Am aflat că Ansamblul Artistic al Regiunii Militare Tibet prezintă un spectacol foarte frumos după întoarcerea din interiorul ţării, unde a fost la studii; aş vrea să văd şi eu spectacolul şi, de aceea, vă rog să faceţi aranjamentele necesare." Deng Shaodong şi ceilalţi, desigur, au salutat pe loc ideea şi l-au rugat pe Dalai să fixeze data şi locul spectacolului; în acelaşi timp, i-au informat de dorinţa lui Dalai pe Surkang şi pe ceilalţi galoin-i ai guvernului local tibetan, ca şi pe Paglha Tubdain Weidain, adjunctul aghiotantului general al lui Dalai. La 8 martie, Dalai a hotărât că la 10 martie, după amiaza la orele 3, va vedea spectacolul în amfiteatrul Regiunii Militare Tibet. În seara zilei de 9 martie, miboin al Lhasei (oficialitatea însărcinată cu securitatea publică a vechiului oraş, echivalentă cu actualul şef al Biroului Securităţii Publice a sectorului Chengguan din Lhasa) i-a alarmat pe orăşenii Lhasei, spunându-le că mâine Dalai Lama se pregăteşte să meargă la sediul Regiunii Militare să participe la un banchet şi să vadă un spectacol; han-ii au pregătit un avion şi au vrut să-l răpească pe Dalai Lama şi să-l ducă la Beijing; fiecare familie trebuie să trimită pe cineva la Norbulingka (reşedinţa lui Dalai Lama – n.ed.) şi să-l roage să nu meargă la Comandamentul Regiunii Militare să vadă spectacolul. A doua zi, dis de dimineaţă, rebelii au forţat peste 2000 de oameni să meargă la Norbulingka, răspândind, în acelaşi timp, zvonul că ,,Regiunea Militară vrea să-l otrăvească pe Dalai Lama" şi strigând lozinci ca ,,Tibetul să fie independent", ,,Afară cu han-ii". Rebelii au mai rănit pe Sampo Cewang Rinzin, un fost galoin al guvernului local tibetan şi în acel moment comandant adjunct al Comandamentului Regiunii Militare a Tibetului. Ei l-au omorât cu pietre pe Kainqoin Pagbalha Soinam Gyamco, un patriot progresist şi membru al Comitetului Pregătitor al Regiunii Autonome Tibet. Trupul lui a fost legat de coada unui cal şi a fost târât prin tot oraşul în semn de avertisment. Mai apoi, liderii rebeli au convocat aşa zisele ,, adunare a reprezentanţilor poporului" şi ,, adunarea populară a statului independent Tibet"; astfel, au rupt ,,Convenţia cu 17 articole", au declarat ,,Tibetul independent" şi au generalizat rebeliunea armată.

Deşi Norbulingka se afla sub controlul rebelilor şi comunicarea cu Dalai Lama era extrem de grea, locţiitorul reprezentantului Guvernului Central în Tibet, Tan Guansan a luat măsuri ca prin intermediul personalităţilor patriotice să remită consecutiv, în zilele de 10 martie, 11 martie şi 15 martie trei scrisori lui Dalai Lama. În scrisori, Tan Guansan a manifestat înţelegere faţă de situaţia în care se află Dalai Lama şi îngrijorare faţă de securitatea lui; el a mai arătat că elementele rebele se dedau nebuneşte la provocări militare, cerând ca guvernul local tibetan să le pună capăt imediat. Şi Dalai Lama, consecutiv în zile de 11 martie, 12 martie şi 16 martie, a răspuns lui Tan Guansan prin trei scrisori. În scrisori a arătat că: ,,Răufăcători reacţionari, sub pretextul că-mi protejează siguranţa, desfăşoară activităţi dăunătoare mie; în prezent tocmai iau măsuri să liniştesc lucrurile". ,,Fărădelegile grupării reacţionare mă îndurerează nemărginit de mult... eu tocmai fac tot ceea ce îmi este cu putinţă, spre a aranja reglementarea disensiunilor grave în raporturile dintre Guvernul Central şi autorităţile locale, create sub pretextul protejării siguranţei mele". În scrisoarea din ziua de 16, el a mai arătat că i-a ,,povăţuit" şi i-a ,,mustrat aspru" pe funcţionarii guvernului local, adăugând că este posibil ca după câteva zile să se deplaseze la Comandamentul Regiunii Militare. Însă, în noaptea de 17 a lunii martie, Dalai Lama împreună cu galoin-ii Surkang, Neuxar, Xaisur şi alte căpetenii ale rebeliunii au fugit de la Lhasa la Shannan, ,,baza" forţelor rebeliunii armate. Atunci când rebeliunea armată a eşuat, ei au fugit în India.

După ce Dalai Lama a părăsit Lhasa, în jur de 7000 de rebeli s-au strâns laolaltă spre a se lansa într-un atac general împotriva instituţiilor de partid, guvernamentale şi militare aflate la Lhasa; aceasta, înaintea zorilor zilei de 20 martie 1959. Trupele Armatei de Eliberare a Poporului, dislocate la Lhasa, aduse în situaţia în care nu mai puteau răbda şi nu mai puteau face concesii, au primit ordin în dimineaţa aceleiaşi zile, la orele 10, să treacă la contra-atac. Cu sprijinul populaţiei de diferite etnii din Tibet, formaţiunile armatei de eliberare, numărând doar cu ceva peste 1000 de oameni, folosind doar două zile, au nimicit dintr-o lovitură forţele armate ale rebeliunii concentrate în zona Lhasa, au pacificat rebeliunea din Lhasa. Ulterior, au continuat să pacifice cu rapiditate activităţile rebele din celelalte zone ale Tibetului.

Aşa cum a arătat Preşedintele Mao Zedong: ,,Dalai a început să uneltească rebeliunea încă din 1955, când s-a înapoiat de la Beijing. De la începutul anului 1957, când a revenit din India, până în 1958 el a complotat timp de doi ani." Cu atât mai mult, după ce a fugit în străinătate în 1959, al 14-lea Dalai Lama şi gruparea lui politică au procedat şi mai pe faţă: au înfiinţat aşa zisul ,,guvern tibetan din exil", au declarat public ,,independenţa Tibetului", au organizat din nou armata rebelă, au trecut, de-a lungul anilor, la incursiuni militare peste graniţa Chinei, au desfăşurat o îndelungată activitate anti-chineză pe arena internaţională; în Tibet şi alte zone locuite de tibetani, au stârnit numeroase tulburări, s-au angajat din ce în ce mai departe pe drumul scindării patriei.

Rebeliunea armată din Tibet s-a bucurat de la bun început de sprijinul forţelor anti-chineze din străinătate. Potrivit corespondenţei unei anumite publicaţii occidentale din 26 ianuarie 1971, în februarie 1957 agenţia de informaţii a unei anumite ţări a instruit elementele rebele ,,Patru Râuri şi Şase Coline", pe o oarecare insulă din Oceanul Pacific. Din 1956 până în 1957, acea agenţie de informaţii a selecţionat, unul după altul, peste 170 de rebeli pe care i-a transferat pentru instructaj la ,,Kamba-baza de pregătire a partizanilor". După ce au fost instruiţi, sute de tibetani au fost paraşutaţi deasupra teritoriului Tibetului, având asupra lor pistoale- mitraliere, iar de gât având atârnată o cutiuţă de aur ce conţinea portretul lui Dalai. Acea agenţie de informaţii a pregătit în total 2000 de partizani tibetani. În iulie 1958 şi februarie 1959, acea agenţie de informaţii a paraşutat, în două rânduri, formaţiunilor armate ale organizaţiei ,,Patru Râuri şi Şase Coline" arme şi muniţie – 403 puşti de infanterie, 20 de mitraliere şi 60 de cutii cu grenade, precum şi câţiva saci cu rupii indiene. În luna noiembrie a anului 1958, acea agenţie de informaţii a transportat spre Shannan, trecând prin teritoriul ocupat de India la sud de aşa numita ,,linie McMahon", 226 de încărcături, purtate de catâri, de arme şi echipamente. În ianuarie a anului următor, de data aceasta trecând prin Nepal şi Shekar, au fost transportate 40 de încărcături de bunuri formaţiunilor armate rebele din Shannan. Acea agenţie de informaţii a realizat, consecutiv, în beneficiul armatei rebele Kham, peste 30 de paraşutări de bunuri, însumând uneori până la câte 250 de tone; acestea au inclus aproape 10.000 de puşti M1 Garand, puşti de asalt, precum şi tunuri uşoare fără recul de calibrul 57 mm şi mitraliere anti-aeriene. Potrivit articolului unei alte publicaţii occidentale din 16 august 1999, din 1957 până în 1960, o oarecare ţară din Occident a paraşutat partizanilor din Tibet peste 400 de tone de bunuri. Acea ţară ,,cheltuia până la 1.700.000 dolari americani în fiecare an în acţiunile din Tibet".

Pe drumul pe care a fugit Dalai, sus-numita agenţie de informaţii a modificat un avion spre a lansa din aer bunuri, a stabili legături radiofonice cu armata rebelă şi cu centrele de informaţii din apropiere; în plus, a înregistrat pentru arhive întreaga desfăşurare a fugii. Corespondenţa din 11 februarie 1974 a unei publicaţii din Hong Kong a dezvăluit că, potrivit spuselor unuia care a participat la această acţiune, fuga lui Dalai Lama din propria-i reşedinţă a fost plănuită de o agenţie de informaţii occidentală. Avionul-spion al acelei ţări a pătruns în spaţiul aerian al Tibetului câteva sute de mile, procedând la protejarea aeriană a grupării lui Dalai, căreia i-a paraşutat alimente, hărţi, aparate de recepţie şi monezi de aur; în plus, a scanat poziţiile Chinei şi a filmat această operaţiune.

De vreme ce gruparea dominantă reacţionară superioară din Tibet a păşit cu totul pe calea trădării ţării, la 28 martie 1959, premierul Zhou Enlai a dat publicităţii Ordonanţa Consiliului de Stat prin care a fost dizolvat guvernul local tibetan, urmând ca atribuţiile guvernului local să fie exercitate de Comitetul Pregătitor al Regiunii Autonome Tibet iar funcţia de locţiitor al preşedintelui acestuia să fie preluată de al 10-lea Panchen Erdeni. Concomitent cu aceasta, Guvernul Popular Central, care a fixat orientarea ,,pe de o parte să reprimăm rebeliunea, pe de altă parte să înfăptuim reformele", a condus poporul tibetan să se antreneze în mişcări tumultuoase de reformare democratică, să sfărâme cu desăvârşire sistemul iobăgist feudal ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, să dea viaţă drepturilor la care un milion de iobagi şi sclavi visaseră cu ardoare şi anume acelea de a fi stăpân în propria gospodărie şi pe propria soartă.

-- Abolirea asupririi şi exploatării sistemului iobăgist feudal; eliberarea unui milion de iobagi şi sclavi. În 1959, după ce a ordonat reprimarea rebeliunii din Tibet, Guvernul Popular Central a dizolvat de îndată regimul Kasha, ce asuprise poporul tibetan sute de ani, precum şi armata, tribunalele şi penitenciarele ce-i aparţineau, a abrogat codul de legi al vechiului Tibet şi pedepsele lui barbare. Îmediat după aceea, a promovat, conform unui plan, pas cu pas, mişcarea ,,trei aboliri, două reduceri", respectiv mişcarea împotriva rebeliunii, împotriva corvezilor wula şi împotriva robiei, pentru reducerea arenzilor şi reducerea dobânzilor; în zonele cu păşuni a fost iniţiată mişcarea ,,trei aboliri, două foloase", respectiv împotriva rebeliunii, împotriva wula şi împotriva robiei, pentru repartizarea foloaselor atât păstorilor cât şi stăpânilor de animale; în arealul mănăstirilor a fost pornită mişcarea ,,trei aboliri, trei socoteli", respectiv împotriva rebeliunii, împotriva privilegiilor feudale şi împotriva exploatării feudale, pentru încheierea socotelilor privind persecuţiile politice, pentru încheierea socotelilor privind asuprirea motivată de ierarhia socială, pentru încheierea socotelilor privind exploatarea economică; în oraşe şi târguri a fost declanşată mişcarea ,,patru aboliri, două reduceri", respectiv împotriva rebeliunii, împotriva sistemului feudal, împotriva exploatării feudale şi împotriva privilegiilor feudale, pentru reducerea arenzilor şi reducerea dobânzilor; în plus, în etape şi pe serii, zonele de frontieră au fost antrenate în reformele democratice, unde au fost abolite sistemul feudal, exploatarea feudală şi privilegiile feudale, au fost desfiinţate corvezile wula şi datoriile cămătăreşti.

Din acel moment, un milion de iobagi şi sclavi şi-au dobândit emanciparea şi eliberarea, devenind stăpâni în ţara lor şi în Tibet. De atunci, viaţa, siguranţa şi libertatea lor personală se bucură de protecţia Constituţiei şi legilor Republicii Populare Chineze; ei nu mai sunt supuşi asupririi politice, muncii forţate şi tratamentelor inumane ale stăpânilor de iobagi, nu mai sunt victime ale corvezilor grele şi exploatării cămătăreşti. Nyima Tsering, cel care în cursul înfăptuirii reformelor democratice a fost ales preşedintele primei Asociaţii Ţărăneşti, fusese cândva iobagul galoin-ului guvernului local tibetan Surkhang Wangchen Gelek. Wangchen Gelek spusese odată: ,,Nyima Tsering este proprietatea mea. De vreau să-l frământ într-o lipie şi să-l vâr în buzunar, depinde doar de mine; de am plăcerea să-l întind şi să-l fac fidea, ca apoi să mi-l înfăşor în jurul brâului este tot treaba mea". După înfăptuirea reformelor democratice, Nyima Tsering a spus: ,,Astăzi legea îmi garantează libertatea personală, eu nu mai sunt proprietatea privată a vreunui oarecare. Cât de minunat este să trăieşti." Tsering Lhamo fusese iobag mai bine de 30 de ani. După înfăptuirea reformelor democratice în 1959, ea a organizat în satul Kyerpa, din judeţul Nedong, ţinutul Shannan, prima ,,brigadă de într-ajutorare a sclavilor". Ulterior ea a devenit vice-preşedinte al Comitetului Permanent al Adunării Populare a Regiunii Autonome Tibet.

-- Înfăptuirea reformei agrare, abolirea sistemului feudal de proprietate a stpăpânilor de iobagi asupra pământului, transformarea iobagilor şi sclavilor în stăpâni ai pământului. La 21 septembrie 1959, Comitetul Pregătitor al Regiunii Autonome Tibet a adoptat ,,Hotărârea cu privire la abolirea sistemului feudal de proprietate a stăpânilor de iobagi asupra pământului şi instaurarea sistemului de proprietate a ţăranilor asupra pământului". Hotărârea prevedea ca pământurile şi celelalte mijloace de producţie, ce aparţin stăpânilor de iobagi care au participat la rebeliune, se confiscă fără excepţie şi se distribuie iobagilor şi sclavilor; pământurile şi celelalte mijloace de producţie, aparţinând stăpânilor de iobagi care nu au participat la rebeliune, sunt răscumpărate pe banii statului şi distribuite iobagilor şi sclavilor. Potrivit datelor statistice, în cursul reformelor democratice, statul a plătit peste 45.000.000 de yuani pentru a răscumpăra, de la peste 1.300 de familii de stăpâni de iobagi şi agenţi ai acestora care nu au luat parte la rebeliune, 900.000 de mu de pământ şi peste 820.000 de capete de animale. Pământul confiscat şi răscumpărat de la stăpânii de iobagi a însumat peste 2.800.000 de mu; el a fost împărţit la 200.000 de familii, respectiv la 800.000 de iobagi şi sclavi; fiecare iobag şi sclav a primit în medie mai bine de 3,5 mu de pământ. Oamenii muncii, care de generaţii fuseseră iobagi, au sărbătorit evenimentul petrecând toată noaptea pe propria bucată de pământ. Ei strigau: ,,Soarele lui Dalai îi lumina pe nobili, soarele Preşedintelui Mao ne luminează pe noi cei săraci. Acum soarele lui Dalai a apus după munte, soarele nostru s-a ridicat pe cer".

Faptul că un milion de iobagi şi sclavi au devenit pentru prima oară stăpâni ai pământului şi celorlalte mijloace de producţie a stârnit un entuziasm fără precedent, atât în producţie cât şi în viaţă, ceea ce a schimbat rapid înfăţişarea societăţii şi condiţiile de trai din Tibet. Potrivit datelor statistice, în anul 1960, anul în care s-a încheiat în linii mari reforma agrară, producţia totală de cereale a întregii regiuni Tibet a crescut cu 12,6% faţă de cea din 1959, iar faţă de cea din anul 1958, anul de dinaintea începerii reformei agrare – cu 17,5%. Numărul animalelor întreţinute în ţarcuri a crescut în 1960 cu 10% faţă de cel din 1959. În cursul înfăptuirii reformelor democratice, în Tibet au luat fiinţă prima cooperativă de consum, prima cooperativă sătească de credit, prima şcoală primară administrată de obşte, prima şcoală serală, primul cerc de alfabetizare, prima echipă de proiecţie cinematografică, prima unitate de tratament şi ocrotire a sănătăţii. La sfârşitul anului 1959, în perimetrul oraşului Lhasa au fost constituite 28 de comitete cetăţeneşti; rând pe rând au fost angajaţi în câmpul muncii peste 8.700 de vagabonzi şi cerşetori. Au fost ajutaţi materialiceşte peste 8.500 de oameni săraci care duceau o viaţă grea, au fost adăpostiţi peste 120 de orfani, bătrâni, bolnavi şi invalizi. În anul 1960, a fost construită centrala hidro-electrică de la Ngachen, care a început să furnizeze energie electrică; cetăţenii de rând ai Lhasei au ajuns să se folosească pentru prima oară de curentul electric. În 1959 şi 1960, de-a lungul a doi ani, în Tibet au fost înfiinţate câteva zeci de mici fabrici contemporane, au fost formaţi peste 20.000 de muncitori tibetani. Cca 90% din judeţe au fost legate prin şosele, lungimea acestora ajungând la peste 12.500 de kilometri.

-- Abolirea sistemului ce contopea guvernarea cu practicarea religiei, instaurarea separării statului şi religiei şi a libertăţii credinţelor religioase. Prin reformele democratice au fost confiscate fără excepţie mijloacele de producţie – pământul şi animalele mănăstirilor care au luat parte la rebeliune; mijloacele de producţie ale mănăstirilor care nu au luat parte la rebeliune au făcut obiectul politicii de răscumpărare. În cursul reformelor democratice, pe de o parte, s-a stabilit prin dispoziţii clare că vor fi protejate cu rigoare libertatea credinţelor religioase şi mănăstirile care iubesc patria şi respectă legea, vor fi protejate libertatea oamenilor de a se călugări ca şi libertatea călugărilor de a reveni la viaţa seculară, vor fi protejate activităţile religioase normale ferindu-le de imixtiuni, vor fi protejate mănăstirile şi relicvele culturale de însemnătate istorică. Pe de altă parte, prin aplicarea orientării vizând ,,unitatea politicului, libertatea credinţelor religioase şi separarea statului şi religiei", au fost abolite toate privilegiile feudale, economice şi politice ale mănăstirilor, au fost abolite acapararea feudală, exploatarea feudală şi înrobirea persoanelor practicate de mănăstiri, ca şi gestiunea feudală şi sistemul ierarhic din interiorul mănăstirilor, garantându-se egalitatea politică a tuturor credinţelor religioase; în eventualitatea în care veniturile interne ale mănăstirilor nu acopereau cheltuielile lor fireşti, guvernul se angaja să le acorde subvenţii. Odată cu reformele democratice, toate mănăstirile din Tibet şi-au ales comitete de administraţie şi au trecut la o administraţie democrată. Reformele democratice au curăţat religia de murdăria indusă de sistemul iobăgist feudal, au refăcut fizionomia originală a religiei, au oferit poporului tibetan garanţia libertăţii credinţelor religioase şi, de asemenea, au pus bazele instaurării în Tibet a sistemului politic al democraţiei populare.

-- Instaurarea regimului democraţiei populare, garantarea exercitării de către popor a dreptului de a fi stăpân în casa sa şi pe soarta sa. După abolirea sistemului iobăgist feudal, poporul de diferite naţionalităţi din Tibet, emancipat şi eliberat, a început să instaureze puterea democrat-populară. Până la sfârşitul anului 1960, în Tibet au fost constituite organe ale puterii politice după cum urmează: 1009 la nivel de comună, 283 la nivel de ţinut, 78 la nivel de judeţ (înclusiv ţinut de grad judeţean) şi 8 la nivel de ţinut special (municipiu). Cadrele de naţionalitate tibetană şi aparţinând altor naţionalităţi minoritare au ajuns să numere 10.000 de persoane; dintre acestea, cele de la nivelul comunelor erau cu toţii tibetani, cele de la nivelul ţinuturilor erau tibetani în proporţie de peste 90%, iar peste 300 de cadre de naţionalitate tibetană ocupau funcţii de conducere la un nivel superior judeţelor. Peste 4.400 de iobagi şi sclavi emancipaţi au evoluat devenind cadre la nivelul de bază. În 1961, pretutindeni în Tibet a început să se treacă la alegerile generale. Iobagii şi sclavii de odinioară îşi exercitau pentru prima oară dreptul de a fi stăpân. Milionul de iobagi şi sclavi emancipaţi, îmbrăcaţi în veştminte de sărbătoare, purtând pe mâini hada (eşarfe albe simbolice – n.ed.) au participat cu bucurie la vot; ei şi-au exercitat cu entuziasm politic şi cu înaltă răspundere dreptul lor democratic, în urma căruia au fost alese instituţiile puterii şi guvernele la nivelurile de bază. În august 1965, activitatea electorală la nivelurile comunelor şi judeţelor s-a încheiat: alegerile de bază s-au desfăşurat în 1.359 de sate şi târguri; în 567 de comune şi târguri au fost convocate adunările populare; în aproximativ 92% din aşezările din Tibet a fost instaurată puterea populară comunală, exercitată mai cu seamă de iobagii şi sclavii emancipaţi, în 54 de judeţe au fost convocate, în prima legislatură, adunările populare, care au ales prefecţii şi sub-prefecţii şi au constituit comitetele populare judeţene. În septembrie 1965, s-au deschis cu succes lucrările Primei legislaturi a Adunării Populare a Regiunii Autonome Tibet. Printre cei 301 deputaţi participanţi la sesiune, cei ce reprezentau naţionalitatea tibetană şi celelalte naţionalităţi minoritare depăşeau 80% din total, personalităţile patriote şi personalităţile cercurilor religioase superioare din Tibet reprezentau peste 11%, marea majoritate a deputaţilor tibetani fiind compusă din iobagi şi sclavi emancipaţi. Instaurarea puterii politice democrat-populare a oferit garanţia politică puternică a exercitării de către poporul din Tibet a dreptului de a fi stăpân în casa sa şi pe soarta sa.

Prin înfăptuirea tumultuoaselor reforme democratice, în scurtul timp a doar câtorva ani, a fost lichidat sistemul iobăgist feudal ce dăinuia de câteva secole în Tibet, au fost curăţate cu rapiditate noroiul şi murdăriile lăsate de vechea societate, astfel că milionul de iobagi şi sclavi au dobândit eliberarea în toate privinţele: în politică, în economie şi în viaţa socială. Înfăţişarea societăţii din Tibet s-a înnoit cu totul; a fost deschisă o nouă eră a dezvoltării Tibetului. Acestea reprezintă prefaceri importante, cu semnificaţie epocală în istoria progresului social şi dezvoltării drepturilor omului în Tibet. Ele reprezintă noile puncte de plecare în dezvoltarea în salturi a societăţii din Tibet.

Pagina: [I]   [II] [III] [IV]  [V]



[Suggest to a Friend]
       [Print]