Home Informatii despre Ambasada Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Relatii chino-romane
JO 2008: 75 de sportivi români au plecat la Beijing
2008/07/27

Bucureşti, 27 iulie 75 de sportivi români au plecat duminică seara la Bejing, pentru a participa, în perioada 8-24 august, la a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară. Drumul până în China durează aproximativ 9 h 30 min.

La 1 august vor pleca înChina handbalistele, urmate de elevii lui Ivan Patzaichin şi de o parte a lotului de atletism. Înotătoarea Camelia Potec se află deja la Beijing. În China este şi Alexandru Epuran, şeful misiunii, pentru a pregăti primirea delegaţiei din ţara noastră.

Sportivii au fost însoţiţila Aeroportul internaţional Henri Coandă de rude, prieteni, reprezentanţi ai federaţiilor sportive, un mare număr de jurnalişti.

Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a declarat cu acest prilej: ''Am vrut ca sportivii să aibă o ţinută elegantă, în care să se simtă bine. Vom face şi din acest punct de vedere parte din lumea bună a Olimpiadei. Vom prezenta o delegaţie din care fac parte sportivi care au mai fost la olimpiade, precum şi din debutanţi. Fiecare intră în competiţie cu dorinţa de a câştiga. În afară de cei de la care aşteptăm performanţe bune, nu sunt excluse surprizele''.

În viziunea preşedintelui COSR, pe perioada olimpiadei chineze, sportivii şi oficialii dinţara noastră vor reprezenta cea mai mare ambasadă a României.

La Beijing, vom fi reprezentaţi de o delegaţie de 104 sportivi (64 femei şi 40 bărbaţi), ce vor concura la 15 discipline: atletism, box, canotaj, gimnastică, haltere, handbal, judo, canoe, lupte, nataţie, scrimă, tenis, tenis de masă, tir şi tir cu arcul.

A fost oficiată o slujbă religioasă pentru succesul delegaţiei din România.

Înainte de decolare, aeronava a avut o mică problemă tehnică, dar a fost rapid înlăturată.

Întoarcerea dinChina este programată pentru data de 26 august 2008. AGERPRES (A. Bunescu)



[Suggest to a Friend]
       [Print]