Home Informatii despre Ambasada Activitatile Ambasadei Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Relatii chino-romane
Doamnele de la Ambasada Chinei au participat la un târg caritabil de Crăciun

În data de 6 decembrie 2015, soția ambasadorului, doamna Tan Yuxiu, împreună cu grupul doamnelor de la ambasada Chinei, au participat la Târgul Caritabil de Crăciun Christmas Bazaar,ce a avut loc la Romexpo. La această activitate organizată de Asociația Internațională a Femeilor au participat peste 40 de ambasade din România și organizații non-guvernamentale.

În cadrul târgului,cele două standuri ale ambasadei Chinei au fost deosebit de atractive, acestea fiind decorate cu elemente tradiționale chinezești: steagul roșu al Chinei, nodul chinezesc tradițional,lampioane roșii etc. La standul cu suveniri au fost expuse diverse obiecte de artă și decor cu specific chinezesc, care au luat ochii cumpărătorilor: seturi de ceai, decupaje din hârtie, picturi tradiționale etc, care au atras sute de persoane. Nici standul cu mâncare nu a fost mai prejos, acesta atrăgând și mai mulți vizitatori. La scurt timp după deschiderea târgului, în fața standului cu mâncare s-a și format o coadă de oameni.

Pentru a înveseli atmosfera, organizatorii au pregătit și programe artistice ale diverselor țări. Reprezentanți ai comunității chineze și ai studenților chinezi din România au interpretat sau au dansat pe muzica unor cântece precum: „China”, „Merișor”, și au oferit o demonstrație de Taiji cu evantaiul, sub aplauzele publicului.

După încheierea târgului caritabil, ambasada a oferit întreaga sumă obținută din vânzări Organizației Internaționale a Femeilor, care va dona banii orfelinatelor, oamenilor nevoiași, oamenilor cu handicap și altor categorii dezavantajate.

În timpul activității, ambasadorul XU Feihong a fost intervievat de către postul de televiziune Antena 1 pe tema dialogului cultural dintre cele două țări. Posturile mass-media din România au realizat reportaje despre această acivitate.



[Suggest to a Friend]
       [Print]