Home Informatii despre Ambasada Activitatile Ambasadei Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Stiri
Fregata Yantai a Forţelor Navale Chineze într-o vizită reuşită în România
2012/08/16

Fregata Yantai a Forţelor Navale Chineze a efectuat în perioada 31 iulie – 04 august 2012 o vizită de prietenie în România. Aceasta este prima navă militară a R. P. Chineze care vizitează România în cei 63 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Sosirea navei în Portul Constanţa a fost celebrată de Forţele Navale româneşti printr-o solemnă festivitate de primire, eveniment ce s-a desfăşurat în prezenţa Excelenţei Sale doamna Huo Yuzhen – ambasadorul R. P. Chineze în România, a domnului Su Yanwen – consulul general al R. P. Chineze la Constanţa, a domnului Kui Yanwei – ataşatul militar al Ambasadei R. P. Chineze la Bucureşti, însoţiti de corpul diplomatic şi consular al acestei instituţii şi de viceamiralul Aurel Popa – şeful Statului Major al Forţelor Navale, a contraamiralului de flotila Alexandru Mârşu - comandantul Flotei Militare, precum şi a mai multor reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu. Comunitatea chineză din România a pregătit, de asemenea, în onoarea distinşilor oaspeţi, un frumos spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale chinezeşti, din care nu au lipsit „dansul tigrului" şi acordurile fanfarei.

Pe parcursul vizitei, doamna ambasador Huo Yuzhen şi domnul Kui Yanwei - ataşatul militar al Ambasadei R. P. Chineze la Bucureşti, însoţiţi de comandantul fregatei Yantai – contraamiral Xia Kewei, au avut întrevederi cu şeful Statului Major al Forţelor Navale - viceamiralul Aurel Popa, comandantul Flotei Militare - contraamiralul de flotilă Alexandru Mârşu şi cu principalele oficialităţi ale judeţului Constanţa.

Cu ocazia acestui eveniment, partea chineză a oferit pe puntea navei o recepţie specială la care au participat atât Ministrul Apărării Naţionale – domnul Corneliu Dobriţoiu, numeroase autorităţi publice locale, un grup de ataşaţi militari străini acreditaţi în România, cât şi reprezentanţi ai diverselor medii sociale româneşti. Marinarii militari chinezi au vizitat Muzeul Marinei Române şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa, au purtat discuţii pe teme de specialitate cu marinarii militari români şi au participat la un meci amical de basket disputat cu partea română.

Escala fregatei Yantai în portul Constanta a stârnit un viu interes din partea populaţiei şi a presei locale, peste 1000 de civili şi militari români păşind la bordul său în perioada cât a fost deschisă publicului spre vizitare.



[Suggest to a Friend]
       [Print]