Home Informatii despre Ambasada Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Stiri
China este, ca şi până acum, cea mai mare ţară în curs de dezvoltare din lume
2010/08/27

liu zengwen,

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al

Republicii Populare Chineze în România

La 16 august a.c., datele statistice publicate de guvernul Japoniei arată că valoarea globală a produsului intern brut al Japoniei în cel de-al doilea trimestru al acestui an este de 1.288,3 miliarde de dolari americani, în timp ce valoarea globală a produsului intern brut al Chinei, în aceeaşi perioadă, a ajuns la 1.336,9 miliarde de dolari. Aceasta înseamnă că valoarea globală a produsului intern brut al Japoniei a fost depăşită de cea a Chinei. Titlul de „a doua ţară ca putere economică în lume”, ce i-a revenit Japoniei timp de mai bine de 40 de ani, este cedat Chinei.

Datorită aplicării politicii de reformă şi deschidere către exterior de mai bine de 30 de ani, China a devenit cea mai mare ţară exportatoare, ţara cu cea mai vastă piaţă de automobile şi ţara cu cea mai mare producţie de fontă şi oţel din lume. Depăşirea produsului intern brut al Japoniei de către cel al Chinei face ca puterea Chinei de influenţare a vieţii internaţionale să crească şi mai mult. Rata susţinută de creştere intensă a economiei Chinei a contribuit în mod deosebit la redresarea şi creşterea economiei mondiale. La începutul perioadei de reformă şi deschidere spre lume, valoarea produsului intern brut al Chinei nu atingea nici 30% din valoarea celui al Japoniei; saltul, sub privirile noastre, a produsului intern brut pe locul doi arată faptul că statul chinez, ca unul dintre statele ce se afirmă în zilele noastre, se înalţă cu rapiditate. China a probat prin propria-i practică justeţea drumului de dezvoltare ales de ea.

De la intrarea în secolul XXI-lea, produsul intern brut al Chinei a devansat anual, în ordinea de precădere modială, ţări dezvoltate, precum Canada, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Japonia ş.a., ajungând pe locul al doilea din lume. Adăugând la aceasta faptul că oraşe mari din Estul Chinei ca Beijing, Shanghai, Guangzhou etalează imaginea unor aşezări prospere şi strălucitoare, unor oameni li se poate genera cu uşurinţă percepţia greşită ce generează întrebarea: este oare China încă o ţară în curs de dezvoltare? Oare nu a intrat China în rândurile ţărilor dezvoltate?

În realitate, ca cea mai populată ţară a lumii, având 1.337,41 milioane de locuitori, China a depăşit în ceea ce priveşte produsul global al economiei ţări dezvoltate ce au doar câteva zeci de milioane de locuitori ( ca de exemplu Canada, Italia, Franţa, Marea Britanie Germania ale căror populaţii reprezintă în această succesiune doar 2,5%, 4,4%, 4,6%, 6,2% din cea a Chinei), depăşind în continuare Japonia, a cărei populaţie se cifrează doar la 9,5% din cea a Chinei: acest fapt nu poate demonstra că economia Chinei este deja foarte dezvoltată.

Privind lucrurile din punctul de vedere al valorii globale a produsului intern raportată în medie pe cap de locuitor, China se numără printre ţările cu un venit mediu sau scăzut. Conform datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică din China, în anul 2008, valoarea produsului intern brut pe cap de locuitor a fost de aproximativ 3.300 de dolari americani, locul 104 în lume, situându-se printre cele joase în zona veniturilor medii. Conform datelor publicate în ,,Raportul de Dezvoltare al Băncii Mondiale” din 2010, venitul naţional global al Chinei pe cap de locuitor în 2008 a fost de 2.940 de dolari SUA, ocupând locul 130 în lume.

Din punctul de vedere al resurselor cu care este înzestrată, China aparţine categoriei ţărilor cărora le lipsesc resursele naturale. Media rezervelor naturale pe cap de locuitor, este mult inferioară celei din majoritatea ţărilor dezvoltate. Suprafaţa cultivată, pe cap de locuitor, este de numai 0,093 hectare. Apa dulce repartizată pe cap de locuitor reprezintă doar o treime din media pe glob. Consumul de resurse pe cap de locuitor este sub nivelul mediu al planetei. Consumul de cărbune pe cap de locuitor este la jumătatea nivelului mediu de pe glob, iar consumul de gaze naturale pe cap de locuitor reprezintă o cincime din consumul mediu mondial.

Din punctul de vedere al structurii populaţiei, populaţia din sectorul agricol şi cea defavorizată ocupă o pondere mare. Din cei 1,3 miliarde de locuitori, populaţia rurală reprezintă peste 700 de milioane, adică de 10 ori populaţia Egiptului. Potrivit criteriilor ONU, populaţia Chinei aflate în pragul sărăciei, se ridică la 150 de milioane. Calculând fie şi după baremul stabilit de China în 2009, de 157 de dolari americani anual pe cap de locuitor, reiese faptul că populaţia defavorizată ajunge la 43 de milioane de locuitori, aproape cât populaţia Coreei de Sud, dintre care 15 milioane trăiesc sub limita absolută de sărăcie (116 dolari americani).

Din punctul de vedere al bazei creşterii economice, nivelul forţelor de producţie este încă relativ scăzut. Valoarea adăugată în agricultură a unităţii forţei de muncă a fost de 407 dolari SUA (potrivit datelor din perioada 2003-2005), cifră care nu atinge nici măcar jumătate din media la nivel mondial, reprezentând 1/108 din cea a Canadei. Progresul tehnologiei din ţările dezvoltate are un coeficient de contribuţie în creşterea economiei ce depăşeşte deja 60%, în timp ce economia Chinei se bazează încă în mare măsură pe tehnologia tradiţională şi pe industriile cu valoarea adăugată scăzută.

Din punctul de vedere al repartizării dezvoltării economiei, problemele de structură sunt proeminente. În primul rând, structura sectoarelor economiei naţionale nu este echilibrată. Industria deţine 49% din produsul intern brut, adică de 11 ori peste media globală a ţărilor cu venituri mari, agricultura deţine 11% din produsul intern brut dublul mediei globale iar serviciile au o pondere de 40% din produsul intern brut, de 0,55 de ori mai mare decât media globală. În al doilea rând, există discrepanţe foarte mari între zona urbană şi cea rurală. În 2008, venitul disponibil pe cap de membru de familie din mediul urban a fost de 3,3 ori mai mare decât venitul net pe cap de membru de familie din mediul rural. În al treilea rând, regiunile Chinei se dezvoltă disproporţionat. În 2008, partea de est a Chinei avea o producţie totală de 3 ori mai mare decât partea vestică şi un produs intern brut pe cap de locuitor, de 2,3 ori mai mare.

Din punctul de vedere al maturizării dezvoltării sociale, China se află încă în etapa mijlocie de modernizare. Rata urbanizării în 2009 a fost de 46.6%, cu 50% mai scăzută decât rata urbanizării mondiale. Coeficientul de consum, conform formulei lui Engel, al locuitorilor Chinei în 2008, s-a ridicat la 33,1%, de 5 ori mai mare decât cel al SUA. În cadrul Indicelui Dezvoltării Umane (HDI), publicat în 2009 de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, valoarea indicelui Chinei este de numai 0.772, ocupând locul 92 în lume şi făcând parte din rândul ţărilor cu o dezvoltare medie.

În ceea ce priveşte educaţia, sistemul de sănătate şi de asigurări sociale, China mai trebuie să dezvolte şi să amelioreze întregul sistem public de asistenţă socială. Bugetul alocat de guvernul chinez învăţământului public, reprezintă 2,4% din produsul intern brut, în timp ce la nivel mondial, educaţiei i se alocă 4,9% din PIB. Cheltuielile medicale pe cap de locuitor sunt de 94 de dolari în China (potrivit datelor din 2006), circa 1/8 din media globală. În 2008, numărul persoanelor care trăiesc din indemnizaţiile de stat, din mediul rural, a ajuns la 34.5 milioane, depăşind populaţia totală a Canadei. Anual peste 12 milioane de persoane îşi găsesc locuri de muncă, cifră ce depăşeşte populaţia Greciei. În China, sunt în jur de 83 milioane de persoanele cu dizabilităţi, echivalentul populaţiei Germaniei, ceea ce implică 260 de milioane de familii.

Din punctul de vedere al capacităţii de inovaţie în domeniul tehnologiei şi ştiinţei, China se află pe o poziţie relativ pasivă, în raport cu nucleul forţelor concurenţiale internaţionale. Investiţia naţională în domeniul tehnologiei şi ştiinţei este mult mai inferioară celei din principalele ţări dezvoltate. Capacitatea de cercetare şi invenţie a majorităţii întreprinderilor este insuficientă. În 2008, cheltuielile economice totale în scopul cercetării şi invenţiei, au reprezentat 1,45% din PIB, evident mai scăzute decât nivelul mediu al ţărilor din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), de 2,25%. În urma evaluării forţelor internaţionale din cadrul Forumului Economic Mondial 2009-2010, China a ocupat locul 79 în ceea ce priveşte maturizarea tehnologiei.

Din punctul de vedere al structurii comerţului, China se află încă în partea inferioară a lanţului industriei mondiale. Industria şi întreprinderile Chinei se axează pe forţa de muncă şi pe consumul de resurse, fiind încă în faza de accentuare a cantităţii în defavoarea calităţii, de cost ridicat şi profit redus. Dintre produsele importate şi exportate de China, comerţul cu produse finite ocupă o pondere destul de mare, neconturându-se încă un sistem de producţie total independent. Produsele chinezeşti cu marcă înregistrată proprie şi cu drepturi de proprietate intelectuală independentă sunt limitate. În sectorul exporturilor, întreprinderile care au marcă proprie nu ajung la 20%, iar produsele cu marcă proprie sunt sub 10%. Dintre produsele de export din China, 60%-70% sunt produse în fabrici ale corporaţiilor multinaţionale. Profitul este încasat în principal de aceste corporaţii.

Pe scurt, China este, în momentul de faţă, cea mai mare ţară în curs de dezvoltare din lume, şi va rămâne la acest stadiu încă o lungă perioadă de timp. Aceasta este situaţia reală a Chinei. China mai are multe de făcut în privinţa ridicării calităţii economiei şi a calităţii vieţii populaţiei. Sarcina Chinei este grea iar drumul este lung.



[Suggest to a Friend]
       [Print]