Home Informatii despre Ambasada Activitatile Ambasadei Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Stiri
Învățând din istorie, vom aveam un viitor pașnic Articol publicat de ambasadorul XU Feihong în revista „Balcanii și Europa"
2015/09/07

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la victoria împotriva fascismului și de la victoria Chinei în urma războiului cu Japonia. În fiecare țară din lume s-au organizat activități comemorative solemne. Națiunile Unite au organizat o reuniune comemorativă specială pentru împlinirea a 70 de ani de la victoria împotriva fascismului , Rusia, Franța, Germania, Polonia și alte țări europene au organizat ceremonii pentru comemorarea victoriei Europei în cel de-al doilea Război Mondial. În luna mai, am participat la recepția oferită de președintele Iohannis cu ocazia celebrării victoriei din al doilea război mondial și a zilei Europei. Nu peste mult timp,și în China se vor organiza parade militare,programe artistice și alte activități comemorative, pentru a reaminti istoria și martirii, a prețui pacea, și a inova viitorul.

Privind înapoi în trecut,Al Doilea Război Mondial care a izbucnit cu 70 de ani în urmă poate fi numit pe bună dreptate o catastrofă umană fără precedent.Din Europa și până în Asia,flăcările războiului au ars în peste 80 de țări și regiuni, implicând peste 2 miliarde de oameni. Popoarele din Occident și din Orient au luptat cot la cot,învingând forța întunecată și malefică , stabilind o ordine internațională ce are ca nucleu Națiunile Unite, câștigând o dezvoltare luminoasă, pașnică și de lungă durată.Victoria împotriva fascismului este meritul întregii forțe drepte a lumii, și are o influență profundă ,semnificativă,asupra cursului istoriei și asupra progresului civilizației omenirii.

Războiul de rezistență al Chinei împotriva Japoniei este o parte componentă importantă ,care nu trebuie ignorată,a războiului anti-fascist. În anul 1931,militarismul japonez a declanșat incidentul „18 septembrie”, bombardând Shenyang, China fiind prima țară orientală care a deschis focul

împotriva fascismului. China a fost țara care a început cel mai devreme războiul de rezistență și care a purtat cel mai mult război, a adus o jertfă umană de 35 de milioane de morți , pagubele economice directe s-au ridicat la peste 100 de miliarde de dolari, iar pagubele economice indirecte au depășit 500 de miliarde de dolari. Poporul chinez, în urma unui război sângeros care s-a întins pe o perioadă de 8 ani, a amânat alianța militară a Puterilor Axei: Germania, Italia, Japonia, această strategie fiind în concordanță cu acțiunile strategice ale Aliaților pe frontul de luptă din Europa și din Oceanul Pacific,și a întărit hotărârea Aliaților de a se lupta cu puterile fasciste,declanșând formarea frontului de luptă al lumii împotriva fascismului,aducând o contribuție de netăgăduit la victoria în lupta anti-fascistă.

Privind înapoi înspre trecut,am învățat foarte bine că pacea nu se obține ușor,că lumea se ghidează după legea junglei: peștele cel mare înghite peștele cel mic, iar gândirea militaristă învechită aduce popoarelor lumii doar suferință și război. Noi punem preț pe istorie nu pentru a despica firul în patru, pentru a perpetua ura, ci pentru a-i aminti pe cei care au murit nevinovați în război, pentru a exprima cel mai adânc respect pentru înaintașii eroi care și-au jertfit viața, pentru a arăta că statul chinez dorește ca împreună cu fiecare țară din lume să păstreze pacea și siguranța mondială,să promoveze idealul unei dezvoltări comune,să deștepte dorința și promisiunea păcii în fiecare țară.

Față în față cu viitorul, China dorește să mențină pacea la nivel mondial, să fie puterea care propulsează progresul dezvoltării sociale a omenirii, își dorește să meargă în continuare pe drumul dezvoltării păcii, să se implice activ în chestiunile internaționale, să aducă o contribuție mai mare la pacea mondială, la dezvoltare, la progres. Guvernul și poporul chinez doresc ,ca dintotdeauna, să dezvolte relațiile sino-japoneze, ca în baza celor 4 acorduri guvernamentale semnate între China și Japonia să promoveze dezvoltarea de lungă durată și stabilă a relațiilor dintre cele două țări. În același timp,guvernul japonez trebuie să fie conștient că un fundament

guvernamental important al stabilirii și dezvoltării relațiilor dintre China și Japonia și al închiderii rănii războiului este tratarea cu corectitudine și reflectarea asupra istoriei agresiunii militariste a Japoniei. Așa cum a afirmat un fost președinte al Germaniei, Richard von Weizsacker, „ Cine nu reflectă asupra istoriei, acela va fi orb în fața realității, cine nu vrea să reflecte asupra violenței, acela va merge pe același drum greșit.” Atitudinea corespunzătoare în fața viitorului este înfruntarea istoriei cu curaj și înțelepciune, doar învățând din greșelile istoriei putem preveni repetarea unor drame și putem întâmpina un viitor mai luminos.

Privind înspre viitor,anul acesta se împlinesc 70 de ani de la înființarea Națiunilor Unite, este un moment important pentru consolidarea rolului Națiunilor Unite de către fiecare stat.Ordinea internațională întemeiată pe fondul victoriei războiului anti-fascist ce are ca nucleu Națiunile Unite asigură de 70 de ani încoace pacea și dezvoltarea mondială, și merită să fie menținută de noi toți. În prezent, structura economică și politică mondială se află în curs de revizuire,iar pacea la nivel mondial încă se mai confruntă cu provocarea realității complicate. Pacea este la fel ca aerul și ca lumina soarelui, beneficiem inconștient de ele, însă este dificil să supraviețuim în lipsa lor. În contextul în care lumea devine pe zi ce trece o soartă comună,doar pacea, dezvoltarea și câștigul comun pot fi direcția strategică fundamentală în rezolvarea chestiunilor internaționale. Făcând parte din mediul politic regional din prezent, noi păstrăm în memorie istoria,prețuim pacea, și refuzăm confruntarea. Iar încheierea dezastrelor războiului este deosebit de importantă.

Acum 70 de ani, , soldați anti-fasciști din România au participat direct la războiul Chinei de rezistență împotriva Japoniei, 3 medici români: Bucur Clejan și soția sa și Iancu David și-au pus viața în pericol participând ca medici pe front, au venit în China sufocată de mirosul prafului de pușcă pentru a acorda ajutor umanitar dezinteresat, iar poporul chinez nu va uita niciodata contribuția lor de neprețuit, și nici prietenia dintre poporul chinez și poporul român, pecetluită cu sânge pe câmpul de luptă. Să ne amintim acum jertfa măreața în războiul anti-fascist și victoria obținută prin suferințe și greutăți, să ne asumăm răspunderea istorică și morală, să învățăm din lecțiile istoriei, să strangem ferm mâna păcii , să extindem puterea păcii, să protejăm fructul păcii, să apărăm ordinea internațională ce are la bază instituțiile și principiile Națiunilor Unite, să promovăm împreună pacea mondială pentru totdeauna, iar fiecare stat din lume să se bucure de prosperitate.



[Suggest to a Friend]
       [Print]