Home Informatii despre Ambasada Activitatile Ambasadei Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Stiri
Discursul doamnei ambasador Huo Yuzhen
2015/01/07

 

 

Discursul doamnei ambasador Huo Yuzhen

la recepția cu ocazia încheierii misiunii

6 ianuarie 2015

 

Stimaţi ambasadori,

Doamnelor şi domnilor,

Conaționali, prieteni,

 

Bună seara! Va mulțumesc tuturor pentru participarea la recepția cu ocazia încheierii misiunii mele. Înainte, organizarea și participarea la o recepție era un lucru obișnuit, dar această zi are pentru mine o semnificație deosebită, ma aflu pe acest podium pentru a-mi lua rămas bun. Cu ocazia acestei despărțiri, este greu ca în inima mea să nu se afle tot felul de sentimente, de tristețe și de mulțumire din plin.

 

În cadrul celor 40 de ani de activitate diplomatică, mai mult de jumătate de timp l-am petrecut în Europa, şi mai precis, în Europa Centrală și de Est, în Praga unde am studiat, am lucrat și am trait aproape 30 de ani, şi apoi în Bucureşti. Am un sentiment deosebit față de Europa Centrală și de Est, acest teritoriu a devenit deja cea de-a doua patrie a mea. România a fost țara în care mi-am desfășurat ultima misiune și nu voi putea uita nici măcar puțin din această țară cu munți și ape, plante și arbori, și oameni deosebiți.

 

Perioada de 1121 zile pe care am petrecut-o alături de poporul român, am călătorit în aproape toate orașele din zonele importante ale țării. Însă cel mai mare câștig au fost prieteniile stabilite cu oameni prietenoși, inclusiv poporul român care m-a impresionat adânc, și oriunde am mers am fost mereu înconjurată de prietenia chino-română, de o atmosferă plină de căldură.

 

Doamnelor, domnilor, prieteni,

 

Privind înapoi cei 3 ani, am fost fericită să petrec împreună cu dumneavoastră multe momente importante și fericite pentru relația celor două țări, sărbătorind împreună 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice chino-române. Un fapt mulțumitor este că, urmare a efortului bilateral, edificiul relațiilor chino-române este mai stabil şi mai spectaculoas.

 

Încrederea politică este precum un "acoperiș" al acestui edificiu, fiind pilotul pentru ca relațiile bilaterale să meargă pe un drum de dezvoltare sănătoasă. În cadrul ultimilor 3 ani, premierul Chinei a venit după 20 de ani în vizită în România, domnul prim-ministru Victor Ponta a făcut două vizite în China, vice prim-miniștrii celor două țări având vizite reciproce, Reuniunea Şefilor de Guvern dintre China şi Europa Centrală și de Est a fost organizată cu succes în România, iar un schimb strâns la nivel înalt a indicat direcția lină de dezvoltare a relațiilor bilaterale. Schimbul între oficialii Adunării Naționale Populare a Chinei și Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez cu cei ai celor două camere ale Parlamentului României, precum și funcționarea fără probleme a mecanismului de cooperare, înțelegerea celor două state și încrederea reciprocă se adâncește pe zi ce trece, impulsul bun al relațiilor chino-române ne inspiră.

 

Cooperarea economico-comercială poate fi numită "coloana"  acestui edificiu, care a adus un sprijin susţinut pentru dezvoltarea continuă a relațiilor bilaterale. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la stabilirea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre China şi România, iar în decursul acestor 10 ani, comerțul bilateral a crescut cu trei ori, iar exportul României către China a avansat de patru ori. Anul trecut comerțul bilateral a înregistrat 4 miliarde de dolari. În primele trei trimestre ale anului acesta s-a ajuns deja la 3,6 de miliarde de dolari, înregistrând o creștere de 25%. Continua dezvoltare a investițiilor chineze în România, participarea companiilor chineze la programele de cooperare din domeniul energiei precum a celei nucleare și termice române, a înregistrat un progres. Chiar dacă chinezii de rând nu părăsesc țara, tot au posibilitatea să guste din Fetească Neagră românească și alte soiuri de vin sau să bea apă de izvor Borsec, aceasta fiind adevărata reflecție a strânsei legături de piață a celor două țări. Poftim și mai multe produse românești să intre pe piața chineză!

 

"Lumina" acestui edificiu simbolizează schimbul cultural şi interuman, care aduce lumină și culoare dezvoltării cuprinzătoare a relațiilor bilaterale. În cadrul a mai mult de 3 ani, am împărtășit împreună cu prietenii români, un schimb interuman bogat a celor două țări, amintind de "Spectacolul Anului Nou Chinezesc", "Expoziția Comorile Chinei", "Festivalul de Film Chinez", care au fost îndrăgite de poporul român; deschiderea institutelor Confucius din Brașov și București, care au adus un beneficiu poporului român care învață limba chineză; apariția în limba română a operei literare a lui Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, lansarea cărții române "10 zile la Beijing"; institutele culturale ale celor două țări urmează a se stabili; județele și orașele înfrăţite ale celor două țări au ajuns deja la numărul 28, cooperarea locală fiind în creștere; turiştii între cele două țări au ajuns anual la 13 mii de oameni. Schimbul interuman activ strălucește imaginea relațiilor chino-române.

 

Prietenia tradițională poate fi numită "bază" a edificiului, deoarece consolidează dezvoltarea stabilă a relaţiilor bilaterale. Prietenii se simt unul de celălalt aproape. De-i despart kilometri mii, şi munţi şi ape, unii pe alţii se văd tot ca vecini. Cu toate că China şi România se află departe din punct de vedere geografic, cele două popoare întotdeauna și-au stat alături cu sinceritate, cu prietenie, rădăcina prieteniei tradiționale din inimile celor două popoare, atemporală, a păstrat relațiile chino-române prin ploaie și vânt în situații internaționale complexe, mergând înainte de la început până la sfârșit, fiind o bază pentru activitatea desfășurată de mine în România. Rememorând trecutul, suntem mulțumiți privitor la roadele bogatea din cooperarea celor două țări în toate domeniile; privind spre viitor, avem mare încredere cu privire la noua perioadă de dezvoltare a relațiilor dintre cele două țări.

 

Doamnelor, domnilor, prieteni,

 

Folosind această oportunitate, doresc să mulțumesc Guvernului Român, Ministerului Afacerilor Externe, Parlamentului, tuturor partidelor și întregii societăți, pentru grija cordială și sprijinul deosebit acordat; cred că în continuare veți susține în același mod și activitatea pe care o va desfășura viitorul ambasador, domnul Xu Feihong, ridicând relațiile chino-române la un nou nivel.

 

Doresc să mulțumesc tuturor ambasadorilor care în ultimii 3 ani și-au desfășurat activitatea în Romania. Cu ajutorul dumneavoastră, activitatea desfășurată de mine în România a fost fără probleme. Solidaritatea noastră activă, armonia, activitățile multiple desfăşurate împreună, deschiși, mi-au oferit prilejul de a stabili cu toată lumea prietenii adânci. Urez sincer tuturor ambasadorilor să își exercite în continuare talentul diplomatic, pentru a-si aduce contribuția la creșterea relațiilor României cu fiecare țară.

 

Doresc să mulțumesc tuturor colegilor mei din ambasadă care de dimineață până seară lucrează cu dăruire, o echipă care m-a făcut să mă simt mândră, activitatea desfașurată de mine fiind astfel o garanție solidă, iar țara mamă nu va uita contribuția importantă pe care ați adus-o la promovarea relațiilor chino-române. În același timp aș vrea să amintesc și să mulțumesc soțului meu Zhao Guoxi, care în decursul acestor 3 ani a stat la spatele meu și m-a încurajat tăcut, m-a susținut în tot lucrul bun săvârșit în România, și m-a făcut să simt căldura de acasă.

 

Peste două zile mă voi întoarce în țară și deja începe să-mi fie dor de România. În China este o zicală: munte cu munte se întâlneşte, dar om cu om. Legătura dintre mine și România nu se va sfârși din cauza plecării mele, amintirile din România și sentimentele de cordialitate adânci ale tuturor prietenilor se vor întoarce cu mine în țară. De acum înainte oriunde m-ași afla, voi continua să fiu atentă la România, la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări și vă invit să veniți cât mai des în China să vizitați și să observați, să gustați un pic din istoria și cultura chineză, fiind martori ai schimbării de dezvoltare a Chinei.

 

În final, urez cu sinceritate prosperitate României și fericire poporului român! Vă doresc tuturor prietenilor multă sănătate și împlinirea tuturor dorințelor! Doresc relațiilor dintre cele două țări să sporeasca zilnic, și prieteniei chino-române să dureze veşnic!

 

Mulțumesc!

 



[Suggest to a Friend]
       [Print]