Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România respinge observațiile improprii referitoare la China

2020/04/17

Recent, unii oameni au făcut declarații care denaturează faptele, spunând că China a ascuns realitatea despre epidemie, că aceasta folosește ajutorul internațional ca instrument geopolitic și că materialele medicale din China sunt de execrabilă calitate. Unii oameni au criticat și acuzat chiar și OMS. Aceste argumente, într-un cuvânt, sunt false, având menirea de a distrage atenția, de a transfera responsabilitatea și de a arunca vina asupra altora.

China n-a ascuns epidemia, dimpotrivă, a fost prima țară care a raportat despre epidemia COVID-19. La data de 27 decembrie 2019, Spitalul de Integrarea Medicinei Tradiționale Chineze și a Medicinei Moderne din Provincia Hubei a raportat trei cazuri suspecte. La 3 ianuarie 2020, China a început să notifice oficial și în timp util OMS și alte țări, inclusiv SUA despre informațiile obținute. Dacă cineva consideră că aceasta înseamnă „a ascunde”, atunci trebuie clarificată definiția termenului „a ascunde” în timp ce învinovățește pe altcineva. Aș dori să reiterez că, în fața focarului surprinzător și năvalnic de COVID-19, China a luat întotdeauna o atitudine deschisă, transparentă și responsabilă. China a raportat în timp util informațiile despre epidemie către Organizația Mondială a Sănătății, a împărtășit imediat secvența genomului de coronavirus cu alte țări, a realizat în cel mai scurt timp o cooperare internațională dintre experți în prevenirea și controlul epidemiilor și a acordat o mână de ajutor altor țări. Fiind la rândul său, victimă a epidemiei, poporul chinez a făcut mari sacrificii pentru a obține timp și experiență pentru lupta globală împotriva epidemiei. Aceste lucruri de bază au fost pe deplin afirmate și comentate în mod pozitiv de către comunitatea internațională și nimeni nu le poate refuza sau ignora.

Afirmația despre folosirea ajutorului internațional ca instrument geopolitic este doar imaginația unor persoane. Asistența internațională a Chinei pentru epidemie se face dintr-un sentiment de reciprocitate, spirit umanitar internațional și practica viziunii unei comunități umane cu un viitor comun pentru omenire. Nu vom folosi niciodată ajutorul oferit ca instrument geopolitic, cu atât mai puțin căutăm să fim „salvatorul lumii”. Nu vom sta niciodată deoparte și nu îi vom abandona pe prietenii noștri atunci când aceștia au anumite dificultăți și nici nu vom alege între propriile interese atunci când vom acorda o mână de ajutor. Prin colaborarea cu restul comunității internaționale în această luptă globală împotriva epidemiei, obiectivul Chinei nu este altceva decât să depună eforturi concertate și să ofere asistență reciprocă pentru a depăși împreună dificultățile. Angajamentul nostru față de acest obiectiv este la fel de ferm ca întotdeauna. Acest efort merită respect, nu defăimare.

În ceea ce privește așa-numita „problemă a calității” materialelor anti-epidemice, ambasadele chineze din țările relevante au verificat și au venit cu un răspuns imediat. Acel lot de kituri de testare nu are nicio legătură cu marile acorduri de achiziții dintre China și Spania, iar producătorul acelui lot, Bioeasy, nu se află pe lista oficială a companiilor de produse medicale furnizată de Ministerul Comerțului din China către Spania. Măștile respective au fost achiziționate chiar de agenții olandezi. Compania chineză a informat în mod clar partea olandeză înainte de expediere, că aceste măști nu sunt măști medicale, iar procedurile de declarare a exportului sunt, de asemenea, efectuate cu nomenclatura „măști non-chirurgicale”. Partea chineză a reamintit utilizatorilor că măștile pot fi utilizate pentru protecție zilnică și scopuri medicale profesionale. Ancheta preliminară a calității kiturilor de testare achiziționate de Slovacia arată că personalul medical din Slovacia a utilizat aceste kituri de testare cu o metodă precedentă de testare a acidului nucleic, ceea ce a dus la rezultate inexacte. Partea chineză a atras atenția asupra utilizării corecte a diferitelor metode de testare. Așa-numita „problemă a calității” produselor din China este cauzată de unele posturi mass-media care au efectuat interpretări greșite înainte de a clarifica faptele. În situația globală actuală de combatere a epidemiei, China este dornică să răspundă nevoilor urgente ale altor țări și să depășească dificultățile proprii pentru a furniza în mod activ diverse materiale anti-epidemice comunității internaționale. Recent, autoritățile chineze relevante au introdus măsuri de supraveghere mai stricte, cerând întreprinderilor exportatoare de materiale medicale relevante să furnizeze declarații scrise sau electronice, în care promit că produsele de export au obținut certificatul de înregistrare al Chinei pentru produse medicale și au respectat cerințele de calitate ale țărilor sau regiunilor importatoare, atunci când se efectuază procedurile vamale. Acțiunile Chinei arată încă o dată că guvernul chinez acordă o importanță deosebită calității și siguranței materialelor medicale.

În ceea ce privește OMS, comunitatea internațională are deja o opinie publică justă. De la izbucnirea epidemiei, OMS a menținut o poziție obiectivă, științifică și justă și și-a îndeplinit în mod activ responsabilitățile, a jucat un rol important în asistarea țărilor pentru a face față epidemiei și a promovat cooperarea internațională în lupta împotriva epidemiei. Recent, secretarul general al ONU și mulți șefi de stat și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și-au exprimat sprijinul pentru OMS. În urmă cu câteva zile, Adunarea generală a ONU a adoptat prin consens o rezoluție care afirmă rolul OMS în combaterea răspândirii COVID-19. Declarația recentului Summit extraordinar al liderilor G20 privind COVID-19, de asemenea, a subliniat că statele membre susțin pe deplin și se angajează să consolideze în continuare rolul Organizației Mondiale a Sănătății în coordonarea luptei internaționale împotriva epidemiei, ceea ce reflectă poziția generală a comunității internaționale. China va colabora cu comunitatea internațională, ca întotdeauna, pentru a susține ferm activitatea OMS și pentru a sprijini conducerea continuă a OMS în cooperarea anti-epidemică globală.

Virusurile nu vorbesc despre ideologie și nici nu disting naționalități. Această epidemie bruscă a dovedit încă o dată, într-un mod aproape tragic, că omenirea este o comunitate umană cu un destin comun. În fața epidemiei, toate țările împărtășesc același destin și nu pot compensa timpul pierdut atacând, calomniind și învinovățindu-i pe alții, doar consolidând solidaritatea și cooperarea putem depăși epidemia cât mai curând posibil.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro