Discursul Ambasadorului Jiang Yu la Forumul Online al Cooperării Economice și Comerciale China-România

2021-10-24 15:03

Pe data de 20 octombrie 2021, Ambasada Chinei în România a organizat în format online, Forumul Cooperării Economice și Comerciale China-România. Ambasadorul Chinei în România, doamna Jiang Yu a participat la forum și a ținut un discurs. Textul integral al discursului este după cum urmează:


Doamnelor și domnilor, dragi prieteni, bună dimineața!


S-a așternut și luna octombrie cu minunată mireasmă de toamnă. În primul rând, vă rog să-mi permiteți, în numele Ambasadei Chinei în România, să vă adresez salutări călduroase liderilor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului al României, și ai Biroului Municipal de Comerț din orașul Ningbo, China, președinților Consiliilor Județene și Primarilor Municipale, și reprezentanților din autoritățile locale, întreprinderile, asociațiile de comerț și presele de media din China și România, precum și șefilor de comunități chinezilor în România. Aș dori să-mi exprim sincerele mulțumiri tuturor prietenilor noi și vechi pentru angajamentul dvs. de a promova cooperarea economică și comercială bilaterală China-România de-a lungul timpului! Profițând de această ocazie, vă adresez tuturor prietenilor români urările mele de sănătate, sper că România poate depăși pandemia COVID-19 și toate dificultățile cât mai devreme.


Organizăm acest forum al cooperării economice și comerciale în format online, invitând oficialii guvernului, asociațiile de afaceri, întreprinderile și reprezentanții locali să participe, în speranța că în contextul pandemiei prelungite va fi creată o platformă digitală și un nou model de schimburi locale și de cooperare între cele două părți.


Datorită inițiativei „Belt and Road”, cooperării China-CEEC și avansării în profunzime a mecanismelor economice și comerciale bilaterale, cooperarea economică și comercială bilaterală a depășit impactul factorilor nefavorabili precum pandemia și a obținut rezultate promițătoare. În primul rând, amploarea comerțului a atins niveluri record, iar exporturile României către China au crescut rapid. Conform statisticilor chineze, volumul comerțului dintre cele două țări a atins un nivel record de 6,78 miliarde de euro în 2020. În primele șapte luni ale acestui an, comerțul dintre cele două țări a crescut semnificativ cu 45,4%, din care exporturile României către China au crescut cu 70,4%, iar dezvoltarea a devenit mai sănătoasă și mai echilibrată. În al doilea rând, s-au conturat multe aspecte esențiale ale cooperării în domeniul investițiilor. Potrivit statisticilor chineze, la sfârșitul lunii iulie a acestui an, investiția acumulată a Chinei în România a ajuns la peste 500 milioane de dolari, domeniile și metodele de cooperare au fost extinse continuu. În al treilea rând, s-au făcut pași substanțiali în cooperarea infrastructurii. În al patrulea rând, s-au înregistrat progrese pozitive în cooperarea resurselor umane.


În prezent, pandemia COVID-19 fluctuează, iar economia mondială luptă să-și revină. Toate părțile ar trebui să depășească dificultățile împreună, să se unească, să coopereze și să caute o dezvoltare comună. China a început o nouă călătorie de construire cuprinzătoare a unei țări socialiste moderne. Ne vom baza pe noua etapă de dezvoltare, vom implementa noi concepte de dezvoltare, vom stabili un nou model de dezvoltare și vom construi un nivel înalt de sistem economic deschis, vom promova construcția în comun de înaltă calitate a inițiativei „Belt and Road”, pentru obținerea de beneficii reciproce și rezultate de câștig comun cu toate țările din lume, inclusiv România, creând un viitor mai bun.


România este a doua țară ca mărime din Europa Centrală și de Est, dar amploarea comerțului bilateral dintre China și România se situează doar pe locul șase în rândul țărilor din regiune și există încă mult spațiu de îmbunătățire; sub influența Legii 5G, și legislației modificată a licitațiilor publice și a altor politici adoptate de guvernul român, întreprinderile chineze se confruntă cu obstacole politice și artificiale în participarea la proiectele infrastructurii și construcția 5G în România, ceea ce va afecta în mod negativ cooperarea economică și comercială bilaterală în viitor. Sperăm că guvernul român va urma tendința generală a globalizării, va susține principiile economiei de piață și conceptul de libertate și deschidere și va crea un mediu de afaceri de dreptate, echitabil, deschis și transparent pentru companiile chineze.


În anul curent, președintele Xi Jinping a anunțat o serie de măsuri și politici la Sumitul liderilor China-CEEC. Astfel, cooperarea chino-română în domeniul economic și comercial are parte de o perioadă de oportunități istorice care ar putea face o mare realizare. Privind spre viitor, vă propunem următoarele sugestii de cooperare:


Mai întâi de toate este valorificarea potențialului de cooperare și de extindere a amploarei comerțului. Guvernele ambelor părți ar trebui să creeze condiții pentru a încuraja întreprinderile să exploreze noi oportunități comerciale și să crească proporția produselor electromecanice și de tehnologie avansată în comerțul bilateral. Invităm partea română să utilizeze pe deplin platforme precum China International Import Expo, China International Trade Fair și China-CEEC Expo pentru a extinde exporturile de produse și servicii către China. Partea chineză este dispusă să importe mai multe produse agricole caracteristice românești și de înaltă calitate și se recomandă ca autoritățile competente din ambele părți să mențină un contact apropiat și, pe baza rezultatelor deja obţinute, să se accelereze procesul de export al produselor agricole românești către China, realizând exporturi substanțiale la scară largă cât mai curând posibil.


A doua sugestie este de a construi proiecte demonstrative și de a promova cooperarea de investiții pentru a îmbunătăți calitatea și eficiența. Ambele părți ar trebui să se concentreze pe asigurarea faptului că proiectele de investiții existente sunt operate și dezvoltate bine și să devină un model de beneficii reciproce și de câștig comun. Sperăm că guvernul român și autoritățile locale relevante vor crea un mediu favorabil pentru producția și funcționarea întreprinderilor chineze în România. Sugerăm ca partea română să prezinte și să promoveze activ în China mediul de afaceri și proiectele de investiții ale României prin participarea la diverse expoziții și târguri, astfel încât să atragă companii chineze capabile să investească în România.


Al treilea aspect este utilizarea deplină a platformelor existente și aprofundarea schimburilor și a cooperării locale. Ar trebui ca cele două părți să consolideze comunicarea și să utilizeze zonele demonstrative de cooperare economică și comercială China-CEEC și parcurile industriale care au fost construite în Ningbo, Cangzhou și alte locuri ca platforme pentru a mobiliza pe deplin potențialul de cooperare al orașelor înfrățite, să exploateze oportunitățile de cooperare în domeniile vehiculelor cu energia nouă, parcuri industriale, agricultură, turism etc, să promoveze cooperarea economică și comercială locală la un nou nivel. Trebuie să aprofundăm în mod constant schimburile noastre în domeniile culturale, de educație, științifice, și al tineretului, să promovăm prietenia dintre popoare, pentru a adăuga forța motrice pentru cooperarea economică și comercială.


„Va veni timpul să înfruntăm vântul și să despicăm valurile, dar cu pânzele albe ca norul vom străbate marea”. Cooperarea economică și comercială China-România are un potențial mare și perspective promițătoare. Haideți să ne unim, să urmăm tendința istoriei, să întărim încrederea, să facem progrese solide și să transformăm oportunitățile de cooperare în rezultate mai tangibile în beneficiul celor două popoare ale noastre.


În final, urez acestui forum un succes complet!


Vă mulțumesc tuturor pentru atenție!

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro