Interviul Ambasadorului Jiang Yu pentru ziarul „Libertatea"

2020-02-12 16:13

1. Noi măsuri restrictive au fost luate vineri de autoritățile chineze în mai multe localități pentru stoparea epidemiei. Este un semnal că situația se înrăutățește? Există estimări ale specialiștilor chinezi pentru cât ar mai putea dura epidemia?

De la izbucnirea „Pneumoniei din Noul Tip de Coronavirus” (NCP), Guvernul Chinei i-a acordat o importanță deosebită. Președintele Xi Jinping conduce personal și desfășoară prevenirea și controlul epidemiei, China a adoptat cele mai minuțioase și riguroase măsuri pentru stoparea răspândirii agenților patogeni, iar multe dintre măsurile luate de partea chineză depășesc cu mult cerințele Organizației Mondiale a Sănătății și a Reglementărilor Internaționale de Sănătate. Directorul General al OMS a apreciat acțiunile Chinei drept „un nou punct de referință pentru gestionarea epidemiei”. Pe această bază, în conformitate cu situația epidemică locală, guvernele locale au adoptat o mulțime de măsuri de prevenire a epidemiilor vizate, cu scopul de a câștiga bătălia împotriva virusului cât mai curând posibil. În prezent, diverse lucrări obțin treptat rezultate, numărul de pacienți care au fost vindecați a depășit în mod clar numărul deceselor, creșterea cazurilor suspectate încetinește. Acesta este un semn important că ne apropiem progresiv de punctul de cotitură al epidemiei. Națiunea chineză nu a cedat niciodată în fața unei provocări dificile. Avem toată încrederea în capacitatea noastră și suntem încrezători în lupta de a învinge această epidemie.

2. Există multe informații, unele reale, multe false, despre ce se întâmplă la Wuhan în aceste momente. Se vorbește despre faptul că numărul de morți sau de persoane infectate este mai mare decât cel raportat. Dar și despre faptul că resursele actuale nu sunt suficiente pentru depistarea și tratarea tuturor pacienților. Care este situația reală? A fost măsura ”închiderii” orașului Wuhan și a provinciei Hubei una eficientă?

Epidemia respectivă este una fără precedent, o epidemie care a apărut pe neașteptate, oferind șanse zvonurilor și informațiilor false, ceea ce este mai înspăimântător decât virusul însuși. După izbucnirea epidemiei, guvernul Chinei a adoptat decisiv cele mai cuprinzătoare și mai stricte măsuri de prevenire și control, cum ar fi prelungirea sărbătorilor, suspendarea transportului și a activităților publice și într-un mod deschis și transparent, a împărtășit informații și a consolidat cooperarea cu comunitatea internațională.

Orașul Wuhan și provincia Hubei au fost cel mai puternic afectate de epidemie. Suprafața provinciei Hubei este echivalentă cu patru cincimi din teritoriul României, iar populația este de peste trei ori mai mare decât cea a României, fiind ușor de înțeles dificultatea de a controla epidemia. Wuhan și Hubei se confruntă cu provocări severe, dar nu sunt singuri în această luptă. Guvernul Chinei a mobilizat resurse umane și materiale din întreaga țară pentru a ajuta provincia Hubei. Întreaga națiune de la conducere la mase sunt unite ca fiind una, cu o voință mai puternică și cu măsuri mai decisive, își concentrează eforturile pentru a câștiga lupta de prevenire și control al epidemiei. În prezent, răspândirea noului tip de coronavirus în alte regiuni din China încetinește, ceea ce dovedește pe deplin că măsurile drastice, precum carantina de Wuhan, sunt măsurile eficiente.

Fără îndoială, această epidemie a expus și unele dintre punctele noastre slabe în domeniul de sănătatea publică. Dezvoltarea sistemului național de control și prevenire a bolilor va fi luat în continuare ca una fundamentală, vom consolida dezvoltarea de resursele umane, forțele de cercetare științifică și legislația pentru prevenirea și controlul la toate nivelurile și vom moderniza sistemul de control și prevenire al bolilor.

3. Are China nevoie de comunitatea internațională în aceste momente? Sau considerați că comunitatea internațională a ajutat China? Sau poate considerați că unele restricții de călătorie, precum cele impuse de SUA, au fost prea dure?

Epidemia de Pneumonie din Noul Tip de Coronavirus este o provocare comună cu care se confruntă întreaga omenire și necesită cooperarea între comunitatea internațională pentru a face față acesteia. Guvernul Chinei acordă o importanță deosebită cooperării internaționale în timp ce luptă împotriva epidemiei. Dintr-o atitudine extrem de responsabilă față de poporul chinez și poporul din întreaga lume, am luat măsuri stricte de prevenire și control pentru a stopa răspândirea virusului. În același timp, am susținut întotdeauna o atitudine deschisă, transparentă și responsabilă pentru a menține comunicarea și cooperarea cu OMS și cu comunitatea internațională pentru a apăra în comun securitatea sănătății publice globale și regionale. Fără aceste eforturi extraordinare din partea chineză, probabil că astăzi am fi avut mai multe cazuri în afara Chinei. Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că tocmai din cauza măsurilor puternice de prevenire și control ale Chinei și a sacrificiilor uriașe făcute de poporul chinez, aceasta a împiedicat în mod eficient răspândirea epidemiei în alte țări din lume. Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a mai spus că China a făcut eforturi extraordinare pentru a controla noul tip de coronavirus și pentru a preveni răspândirea acestuia.

China s-a bazat întotdeauna în princilpal pe propriile forțe pentru a gestiona provocarea epidemiei, dar de asemenea, salută și apreciază sprijinul și asistența din partea comunității internaționale. De la izbucnirea epidemiei, lideri din 61 de țări precum președintele Klaus Ionannis și șefii ai 8 organizații internaționale au trimis scrisori liderilor de stat ale Chinei pentru a-și exprima sprijinul și condoleanțele, iar guvernele de peste 20 de țări au donat Chinei materiale de prevenire și control al epidemiilor. Mai mult de atât, numeroase întreprinderi cu capital străin din China au făcut în mod activ donațiile.

OMS a subliniat în mod repetat încrederea sa în capacitatea Chinei de a controla epidemia și nu recomandă impunerea unor restricții privind călătoriile și comerțul în China. Cu toate acestea, unele țări, în special Statele Unite, au reacționat excesiv la epidemie și au adoptat măsuri de răspuns excesiv, care contravin recomandărilor OMS. Sperăm ca țările în cauză să adopte o atitudine obiectivă și rațională, să respecte și să coopereze cu eforturile de prevenire și control ale Chinei și să lucreze cu China și cu comunitatea internațională pentru a lupta împotriva epidemiei.

4. Au colaborat autoritățile chineze cu oficialii de la București în cazul acestei epidemii? Ar putea Bucureștiul să ajute în orice fel China? A afectat epidemia, pentru moment, relațiile comerciale dintre România și China?

De la izbucnirea epidemiei, China a notificat în mod repetat ambasadele străine, inclusiv România, despre focar, oferind asistența activă și facilitățile cetățenilor din toate țările care se află în China. Ambasada Chinei în România menține, de asemenea, o strânsă comunicare cu autoritățile române relevante. Am observat că România a luat măsuri stricte pentru prevenirea epidemiilor, iar China apreciază răspunsul profesional și ordonat al României. Ambasada și comunitatea chineză fac tot posibilul pentru a preveni răspândirea virusului. A fost emis un apel care recomandă cetățenilor chinezi să coopereze activ cu măsurile rezonabile de inspecție și prevenire luate de partea română. În cazul vizitei provinciei Hubei sau în cazul contactului cu pacienții cu febră și simptome respiratorii, persoanele trebuie să fie auto-izolate acasă timp de două săptămâni. În prezent, în România nu au fost depistate cazuri de infecție cu noul coronavirus.

Recent, mulți prieteni și-au exprimat simpatia și condoleanțele față de poporul chinez și au apreciat eforturile Chinei de a controla epidemia, unii au oferit și ei ajutor, ceea ce reflectă pe deplin prietenia tradițională dintre popoarele celor două țări. În prezent, schimburile economice și comerciale dintre China și România se desfășoară normal. Suntem dispuși să consolidăm schimburile și cooperarea cu România, să învingem în comun epidemia și să promovăm dezvoltarea stabilă a cooperării bilaterale în diferite domenii.

5. Medicul Li Wenliang din Wuhan a avertizat cu privire la posibilitatea izbucnirii unei epidemii, dar autoritățile i-au cerut să înceteze să mai transmită „zvonuri” și să mai facă „comentarii false”. Pe rețelele sociale, în China, dar și în restul lumii, moartea doctorului Li Wenliang a stârnit nemulțumire și indignare. Oamenii îl consideră un „erou”. Presa occidentală transmite însă că multe comentarii critice făcute de cetățenii chinezi pe Weibo, spre exemplu, au fost cenzurate. Care este mesajul autorităților pentru cetățenii chinezi în acest caz? Este doctorul Li Wenliang un erou? Și este îngrădirea transmiterii opiniilor și informațiilor o soluție?

Moartea doctorului Li Wenliang este tristă pentru toți, a fost un medic bun care s-a dedicat protejării sănătății oamenilor. Suntem recunoscători pentru contribuția sa la combaterea epidemiei. Recunoașterea unui nou virus necesită un anumit proces și din start, există cu siguranță diferențe de opinie. În calitate de medic, el a fost alert în baza unor cazuri individuale, dar deciziile guvernamentale trebuie să se bazeze pe mai multe dovezi solide și științifice. Această situație se poate întâmpla oriunde, ideea este că, odată ce găsim o deficiență, vom face tot posibilul să o corectăm. Guvernul central a trimis un grup de lucru pentru a investiga cazul, iar oricine a făcut orice greșeală se va confrunta cu consecințele și va fi pedepsit.

6. Se presupune că noul coronavirus a ajuns la om dintr-o piață de animale din Wuhan, care a fost între timp închisă. Situația a adus aminte de momentul apariției SARS. Deci o repetare. Care sunt planurile autorităților chineze pentru aceste piețe și ce se poate face pe viitor pentru prevenirea apariției unor noi epidemii?

Cercetările preliminare ale oamenilor de știință au sugerat că virusul este probabil să provină de la anumite animale, ceea ce necesită cercetări suplimentare. Administrația de Stat din China pentru reglementarea pieței a intensificat supravegherea și inspecția piețelor agricole, supermarketurilor și unităților de catering, platformelor de comerț electronic pentru a combate comerțul ilegal de animale sălbatice. Guvernul Chinei a susținut întotdeauna o cultură a alimentației civilizate, solicitând consumatorilor să nu cumpere și să nu consume animale sălbatice care au fost capturate și comercializate ilegal.

7. Ce a învățat China din această epidemie și care credeți că ar trebui să fie lecția pentru întreaga comunitate internațională?

În era globalizării, bolile infecțioase globale, inclusiv epidemia de Pneumonie din Noul tip de Coronavirus, sunt o provocare comună pentru societatea umană, iar comunitatea internațională ar trebui să colaboreze în special pentru a face față acesteia. După cum a spus directorul general OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus: „Singura cale prin care vom învinge acest focar este ca toate țările să lucreze împreună în spirit de solidaritate și cooperare. Suntem cu toții în acest lucru și nu putem decât să-l oprim împreună. Acesta este momentul pentru fapte, nu frică. Acesta este momentul pentru știință, nu zvonuri. Acesta este momentul pentru solidaritate, nu stigmatizare.”

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro