Ambasadorul XU Feihong îi face o vizită vicepremierului și ministrului român al Economiei

2016-03-25 23:25

În data de 23 martie 2016, ambasadorul Chinei în România, XU Feihong, i-a făcut o vizită domnului Costin Grigore Borc, vicepremierul României și ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. La întâlnire a participat și consilierul economic şi comercial al ambasadei, domnul Guan Gang.

Ambasadorul XU a prezentat cele mai recente evoluții ale proiectelor economice și comerciale de amploare dintre China și România în cadrul construcției „Centurii și Drumului” și a mecanismului de cooperare ”China și Țările Central și Est Europene”, subliniind faptul că întreprinderile cu capital chinez au încrederea și capacitatea necesară pentru a participa la proiectele de investiție în România, și speră ca ministerele și companiile celor două părți să grăbească negocierile, pentru a se strădui sa fructifice cât mai curând cooperarea dintre cele două state în proiecte de amploare.

Vicepremierul Borc a afirmat că anul trecut,atunci când în fruntea unei delegații a participat la Cel de-al 4-lea Summit al Chinei cu Țările Central și Est-Europene, a avut ocazia de a vedea cu ochii lui progresul obținut în fiecare proiect în cadrul mecanismului „16+1”. România sprijină construcția „Centurii și Drumului”, și își dorește să joace un rol tot mai mare în cadrul mecanismului de cooperare „16+1”. Guvernul român actual va continua să stimuleze , ca și până acum, cooperarea pragmatică dintre România și China în domeniul schimburilor economice şi comerciale, al energiei, al infrastructurii de transport, al agriculturii etc, și întâmpină cu brațele deschise cooperarea strânsă cu companiile chineze și participarea lor în diverse proiecte. Pentru a veni în îmtâmpinarea nevoilor schimburilor umane din cadrul mecanismului „16+1”, partea română va simplifica pe mai departe procedurile de obținere a vizei de România pentru turiștii chinezi, și va facilita schimburile interumane dintre cele două țări.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro