Home Informatii despre Ambasada Relatii chino-romane Stiri Informatii de viza Cooperare economica Cooperare stiintifica Cultura Educatie Cunoasterea Chinei
 
   Home > Cunoasterea Chinei
CHINA IN CROSUL ECONOMIC MONDIAL
2008/02/26

În ultimele trei decenii cea mai dinamică economie din întreaga lume a fost şi continuă să deţină recordul mondial Republica Populară Chineză. În ultimele decenii nici o altă ţară nu a mai avut o perioadă atât de lungă şi un ritm de dezvoltare mediu anual atât de înaltă de cca. 10 la sută, precum a avut China. Ceea ce caracterizează această perioadă de dezvolatre, pe care analişti politici şi economici, personalităţi marcante ale lumii contemporane o definesc surpriza secolului XX a fost stabilitatea politico- economică, a creştere constantă, fără suişuri şi coborâşuri. Creşterea sănătoasă şi puternică a economiei chineze a creat o bază pentru stabilitatea preţurilor şi a cursului monedei naţionale, Yuanul faţă de dolarul SUA şi alte valute convertibile, aspecte benefice pentru economie şi pentru viaţa chinezilor. Principiile reformei şi alte politicii de deschidere spre lume au fost astfel gândite şi formulate de conducătorii chinezi, încât au permis trecerea Chinei de la economia socialistă excesiv centralizată şi dirijată la economia socialistă de piaţă cu specific chinez, în condiţiile în care nivelul de viaţă al chinezilor s-a îmbunătăţit continuu, iar China a devenit una din marile puteri economice ale lumii. În decurs de aproape trei decenii de reformă, în China din cei 350 milioane de persoane câte erau în stare de sărăcie, peste 250 milioane au depăşit acest statut umilitor şi degradant. Preşedintele Băncii Mondiale, în urma unei vizite făcute în China în anul 2005, adresa ţărilor în curs de dezvoltare recomandarea, că dacă doresc să scape de sărăcie să analizeze bine cum a acţionat China în acest domeniu – Spunând aceste lucruri nu dorim să arătăm că în China nu sunt probleme, că totul este perfect. Astfel, astazi, PIB/locuitor al Chinei este de doua ori mai mic decat cel al Romaniei si de aproximativ 30 de ori mai mic decat cel al SUA. 1. Strategia de dezvoltare a Chinei "China are un drum încă lung de parcurs, dacă doreşte să realizeze modernizarea, ca cei 1,3 miliarde de locuitori să aibă un trai bogat. Este necesar ca din generaţie în generaţie să fie depuse eforturi consecvenţe. Obiectivul de dezvoltare stabilit pentru primele două decenii ale acestui secol constă în construirea unei societăţi cu un nivel relativ ridicat pe toate planurile, care necesită concentrarea tuturor forţelor. PIB-ul va înregistra o creştere de patru ori mai mare în anul 2020 în comparaţie cu anul 2000, atingând 4000 de miliarde de dolari, iar PIB-ul pe cap de locuitor va fi de 3000de dolari …..vom îndrepta toate eforturile noastre, către dezvoltarea economică, promovând cu fermitate reforma şi deschiderea. Ne vom forma o nouă concepţie despre dezvoltare, care cere ca omul să fie prioritar în atenţia noastră, înfăptuind o dezvoltare durabilă multidimensională şi armonioasă. 1Aceasta este esenţa strategiei de evoluţie a Chinei. China, un adevărat continent cu peste 1,3 miliarde locuitori şi cu o suprafaţă de 9,6 milioane km2, având o populaţie de aproape 65 de ori mai mare şi o suprafaţă de peste 40 de ori mai mare ca a României, ridică serioase probleme în stabilirea celor mai potrivite politici de dezvoltare viitoare. Prin politicile aplicate până acum s-a putut asigura o dinamică economică de excepţie şi s-a reuşit să se obţină rezultate remarcabile pe linia lichidării sărăciei. Putem afirma că China s-a dezvoltat vestiginos până acum, lucru dovedit şi prin faptul că a ajuns unul din cei mai mari consumatori de ciment, fier beton, petrol şi energie din lume, dar şi un mare exportator de îmbrăcăminte, încălţăminte, computere şi alte produse manufacturate . Larga deschidere către lume se poate reflecta cu ajutorul volumului de investiţii străine directe, care au ajuns la peste 66 miliarde de dolari în 2005, adica peste 50$ pe locuitor. Investiţiile directe masive pe care le primeşte China, cel mai mare beneficiar de astfel de resurse din lume, supremaţie pe care a deţinut-o până acum câţiva ani Statele Unite ale Americii, sunt rezultatul încrederii în economia chineză şi în viitorul acesteia. Prevederile celui de al 11 lea Program Economic National (2006-2010) asigură o dezvoltare stabilă, cu o creştere medie anuală a produsului intern brut de 7,5 la sută şi o dublare pe locuitor a acestuia în 2010 faţă de anul 2000. Vor fi create peste 45 milioane locuri de muncă se va menţine stabilitatea preţurilor şi echilibrul încasările şi plaţilor în relaţiile economice internaţionale. Asemenea previziunii se vor baza pe optimizarea structurii industriei, pe dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi pe continuarea dezvoltării rapide a reformei în agricultură şi mediul rural. Restructurarea economică reprezintă elementul crucial al politicii de reformă şi deschidere în următorii ani cât şi în deceniile care vin. Rezultatele obţinute în 2006 şi cele ce se conturează în anul 2007 scot în evidenţă realismul acestui program. 2. Realizări ale economiei chineze În anul 2005 volumul total al importului şi exportului Republicii Populare Chineze a obţinut recordul perioadei de reformă, adică 1422 miliarde dolari SUA din care 762 miliarde dolari export şi 660 miliarde dolari import, faţă de numai 20 miliarde export + import realizat în anul 1978, anul de pornire al reformei. Trebuie menţionat că în relaţiile cu celelalte tări ale lumii de peste cinci decenii China pune la bază cele 5 principii ale existenţei paşnice: " respectarea reciprocă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale; neagresiunea reciprocă şi neamestecul în treburile interne; egalitatea în drepturi; avantajul reciproc; coexistenţă paşnică. Rata anuală a inflaţiei în China în 2006 a fost sub 2%, înregistrând o uşoară creştere la sfârşitul acestui an datorită unei majorări accelerate a preţurilor de consum, în special la produsele agricole. Guvernatorul Băncii Centrale Yi Gang declara în 2006 că estimează pentru 2007 a inflaţiei sub 3 % (în SUA în 2006 inflaţia a fost de 2,5%), iar PIB-ul va creşte cu un procent de 8,5-10,5 la sută, deşi analiştii în domeniu estimează că această creştere se va diminua uşor în 2007. Într-un raport dat publicităţii în 2006 de Centrul de Stat pentru informaţii din China se prognoza că moneda chineză (Yuan) s-ar putea aprecia cu 3-4 în 2007, după ce în 2006 aceasta a câştigat 3,7 procente. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, PIB-ul Chinei a ajuns în 2006 la 20.940 miliarde yuani, adică aproximativ 2.688 miliarde de dolari, la o rată medie de schimb de 7,8 yuani pentru un dolar. Practic, este vorba de al patrulea an consecutiv în care China înregistează o creştere economică de două cifre. Creşterea economică de 10,7% în 2006 înregistrată de China este cel mai puternic ritm de creştere din ultimii 11 ani. Este ştiut că în 2005 China a devenit a patra economie din lume, când a trecut în faţa Marii Britanii. Dacă ţinem cont că în 2006 PIB-ul Germaniei a fost de 3000 miliarde dolari, iar ritmul de creştere al PIB a fost de 2,5%, există şase reale ca în 2007 China să treacă în faţa Germaniei şi să devină a treia putere economică a lumii. Această puternică dezvoltare economcă a atras după sine o creştere importantă a consumului de energie devenind al doilea consumator de energie din lume.Deşi este ţara ce deţine o cincime din populaţia mondială, astăzi China consumă 10% din petrolul mondial. În acest sens, Calude Mandil, directorul Executiv al Agenţiei Internaţionale pentru Energie a atras atenţia autorităţilor chineze că este necesar să crească eficienţa politicii energetice deoarece " Dacă nu se va schimba nimic, consum de energie al Chinei va creşte cu peste 50% între anii 2005-2030, dominante fiind combustibilii fosili. Dependenţa energetică va atinge nivelul de 80%"2. [1] Pe de o parte, AIE a lăudat China pentru faptul că şi-a fixat o serie de obiective ambiţioase în vederea consumului energetic. Guvernul chinez şi-a fixat ca obiectiv în planul cincinal 2006-2010 reducerea cu 4% pe an a consumului de energie pe unitatea de PIB, dar a recunoscut că pe 2006 respectarea acestui obiectiv a eşuat. Acest eşec nu este de mirare, dacă ţinem cont că China dispune de o vastă reţea de centrale electrice pe bază de cărbune şi care au un nivel de eficienţă redus. Ca atare, în China se consumă 0,94 tone de echivalent petrol la 1000 dolari PIB, pe când în ţara cu cea mai mare eficienţă energetică din lume, Japonia, se consumă 0,11 tone echivalent petrol la 1000 dolari PIB (de aproximativ 8,5 ori mai puţin). Este firesc că autorităţile chineze să ia măsuri serioase în continuare pentru a-şi mări eficienţa politicilor energetice. Economiile europene, fiind mai dezvoltate, nu pot înregistra ritmuri ca ale economiei chineze. Astfel, în 2006 conform Băncii Franţei, creşterea economică a Franţei a fost de 2,2%, iar Guvernul german a anunţat o creştere economică de 2,4%, lucru ce echivalează cu o creştere a PIB de 2,6%. Pe ansamblul ţărilor Uniunii Europene, creşterea economică în 2006 a fost aproximativ 2,5%, care conform oficialilor Comisiei Europene, a fost cea mai bună rată de creştere din anul 2000 până în prezent. Creşterea economică în ţările UE şi în special în Germania s-a bazat în principal pe creşterea exporturilor. Un factor principal ce va contribui la creşterea economică a Chinei îl va reprezenta exporturile. De exemplu, pentru 2007, numai exporturile de produse textile ale Chinei vor creşte cu 15% iar vânzările externe vor atinge valoarea de 161 miliarde dolari (121 miliarde euro). Potrivit afirmaţiilor directorului adjunct al Camerei de Comerţ Exterior de Textile din China, domnul Cao Xinyu, industria naţională va beneficia de pe urma unor îmbunătăţiri tehnologice şi a unor acorduri semnate în 2005 cu Uniunea Europeană şi cu Statele Uniteale Americii pentru rezolvarea conflictelor comerciale din sector, ceea ce va duce la creşteri progresive ale vânzărilor pe aceste pieţe. Pentru China acest, sector tradiţional al producţiei este o sursă principală de creştere economică. Valoarea producţiei totale de textile a Chinei a fost în 2006 de 312,5 miliarde dolari (235 miliarde euro) din care circa 45%, adică 140 miliarde dolari (105 miliarde euro) s-au îndreptat spre export. Textilele chinezeşti, cu calitatea şi preţul lor, au devenit o ameninţare asupra textilelor nord-americane şi europene. Limitele impuse pentru exporturile de textile chinezeşti pe aceste pieţe au adus Chinei pierderi aproximativ 30 miliarde dolari. Cu toate acestea, în 2006 China a înregistrat un excedent comercial record de 177,5 miliarde dolari, excedent ce a depăşit cu 74% pe cel din 2005. Producţia industrială a crescut în 2006 cu 16,6%, iar inflaţia a crescut cu 1,5% în 2006 faţă de 1,8% în 2005. Dacă în 2005 vânzările en detail au crescut cu 12,9% în 2006 acestea au crescut cu 13,7%. Dacă guvernul chinez îşi propusese o creştere a investiţiilor de capital de 18%, în 2005 acestea au crescut cu 25,7% iar în 2006 cu 24%. Dirtectorul Biroului Naţional de Statistică din China, domnul Xie Fuzhan a arătat că " chiar dacă ritmul de creştere economică este unul foarte puternic, este totuşi unul relativ stabil, iar calitatea creşterii s-a îmbunătăţit". Totodată el recunoaşte că în economia Chinei persistă unele dezechilibre de lungă durată care îngrijorează autorităţile de la Bejing, cum ar fi abundenţa lichidităţilor în sistemul bancar şi dezechilibrul de plăţi sau relaţia iraţională între investiţii şi consum. Mai recunoaşte de asemenea că absenţa unui sistem social solid împinge familiile chineze să facă economii mai mari şi, ca atare, sunt necesare o serie de măsuri de impulsionare a consumului gospodăriilor. Astfel dacă în 2005 aceste economii au fost de 14.104 miliarde yuani, în 2006 au crescut la 16.158 miliarde yuani (aproximativ 2072 miliarde dolari). Creşterea economică a celor 41 de ţări europene în 2006 a fost de 3,2%, iar în 2007 va încetinii la 2,7%. Într-un raport al Agenţiei de Evaluare Standard & Poor,s s-a declarat că cele mai vulnerabile ţări sunt cele ale căror deficite mari de cont curent sunt alimentate de explozia creditelor interne şi a consumului, în special în cazul în care o mare parte a creditelor din comerţul cu amănuntul este acordată în valută străină, aşa cum este cazul României şi Ungariei. Un lucru neobişnuit il constituie faptul că pentru 2007 nu există prognoze negative pentru nici o ţară europeană. Chiar dacă ritmul de creştere economică al Chinei va înregistra o uşoară încetinire, specialiştii în prognoze economice apreciază că acesta va fi între opt şi zece procente. La începutul anului 2006 guvernul chinez şi-a propus să limiteze ritmul de creştere a PIB la 8%, lucru ce nu s-a putut realiza înregistrându-se o creştere mult mai mare. Pentru atingerea acestui obiectiv, executivul a luat o serie de măsuri administrative şi fiscale, paralel cu două majorări ale dobânzii de referinţă şi trei majorări ale nivelului rezervelor obligatorii pentru bănci, întărind astfel controlul macroeconomic, în special pentru a limita expansiunea creditului ce alimentează investiţiile. Această politică a dat rezultate, confirmate de faptul că spre sfârşitul anului 2006 a avut loc o încetinire a indicatorilor macroeconomici, PIB-ul în trimestrul patru crescând cu 10,4%, comparativ cu 11,5% în trimestriul al doilea. Ritmul aproape constant de creştere economică al Chinei de peste 10% pe an a dat posibilitatea ca magnaţii din Hong Kong şi Taiwan să profite din plin, ca urmare a investiţiilor pe care le-au făcut în sectorul imobiliar şi în bursele chineze. Astfel, dacă în 2006 indicele bursier din Hong Kong a crescut cu 43% iat cel din Taiwan cu 20%, principalul indice bursier chinez (Shanghai Composite Index) şi-a dublat valoarea. Ca urmare au apărut şi mari magnaţi pe piaţa chineză, cum ar fi cei menţionaţi de revista Forbes: Li Ka Shing din Hong Kong, care şi-a crescut averea de la 18,8 miliarde dolari în 2005 la 22 miliarde dolari în 2006, Lee Shau Kee, tot din Hong Kong, cu o avere de 16,5 miliarde dolari, fraţii Raymond, Thomas şu Walter Kwork, care conduc firma Sun Hung Kai Properties de dezvoltări imobiliare din Hong Kong şi au împreună o avere de 14 miliarde de dolari etc. Oameni de afaceri foarte bogaţi au apărut în China Continentală, cum ar fi Wong Kwong – Yu, cu o avere de 2,3 miliarde dolari şi care este preşedintele firmei de produse electronice GOME Electrical Applications Holding sau Zhang Yin, cea mai bogată femeie din China, care conduce compania Nine Dragons Paper Co., având o avere estimată la 1,5 miliarde dolari şi ocupând locul cinci în topul celor mai bogaţi oameni de afceri chinezi Am menţionat aceste aspecte pentru a arăta că în China, în condiţiile economiei de piaţă cu caracteristici chineze, îmbogăţirea unor persoane pe baza iniţiativei, inovaţiei a eforturilor şi a muncii cinstite nu îngrijorează autorităţile. Când îmbogăţirea se face prin acte de corupţie, prin furt şi alte căi necinstite autorităţile sunt necruţătoare mergând până la pedeapsa capitală. În procesul de dezvoltare economică a Chinei consecinţele benefice sunt pentru toţi chinezii. Astfel veniturile rezidenţilor din mediul urban au crescut de la 6860 yuani în 2001 la 10493 yuani pe persoană în 2005, adică cu 9,6 la sută anual, iar în mediul rural de la 2366 la 3255 yuani, cu o creştere medie anuală de 5,3 la sută. Creşterea importantă a veniturilor se reflectă în volumul tot mai mare al economiilor băneşti ale populaţiei în depozite la bănci, în condiţii de viaţă mai bune de sanătate, învăţământ, cultură, turism etc, în reducerea numărului de săraci, aşa cum a arătat mai sus în diminuarea treptată a decalajelor de dezvoltare dintre regiuni, dintre urban şi rural. 3. Viitorul relaţiilor economice româno-chineze Conducerea chineză consideră România ca pe un bun prieten şi partener al Chinei în Europa Centrală şi de Est, dorind să acţioneze pentru lărgirea cooperării economice şi comerciale, aprofundarea schimburilor bilaterale în domeniile cultural, educaţional şi turistic intensificarea consultaţiilor şi cordonării poziţiilor în problemele internaţionale, precum şi protejarea drepturilor omului, reforma ONU, combaterea terorismului şi altele. Acest lucru a fost afirmat de preşedintele Hu Jintao cu ocazia vizitei preşedintelui Traian Băsescu în China în 2006 şi care la rândul său a afirmat: " Aţi văzut că în ultimii ani Uniunea Europeană a adoptat măsuri de protejare a pieţei UE împotriva unor produse din China. De aceea îmi permit să sugerez oamenilor de afaceri, companiilor din China să facă învestiţii directe în România, care devin investiţii în UE, iar aceste compani vor putea desface produsele pe piaţa europeană fără taxe vamale".3 Relaţiile comerciale nu pot fi mici pe departe mulţumitoare . Din deficitul comercial de aproximativ 15 miliarde de euro, înregistrat de România în 2006, o bună parte este determinat şi de deficitul în relaţiile cu China, care astăzi este nepermis de mare. Să sperăm că în viitorul apropiat relaţiile comerciale româno-chineze să ajungă la nivelul la care merită să fie deoarece ritmul de dezvoltare, atât al României cât şi al Chinei va fi destul de ridicat. Echilibrarea schimburilor economice necesită eforturi importante din partea României, care acapere cu exporturile făcute în China doar 10-15 la sută din importurile realizate. Procesul de echilibrare se poate realiza pe baza creşterii ofertei de produse din partea economiei româneşti şi a competitivităţii acestora. Aşa cum a rezultat şi din dezbaterile pe care le-am avut în luna februarie 2007 la sediul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România cu tema " Sugestii pentru o strategie de integrare a României în Uniunea Europeană," pentru creşterea competitivităţii este necesar să se pună accentul pe dezvoltarea şi modernizarea sectoarelor industriei şi a celorlalte ramuri purtătoare de progres tehnic. „ Reindustrializarea ţării trebuie făcută în interesul României, preluând cu prudenţă sfaturile organismelor financiare internaţionale şi impulsionând sectoarele competitive". În acest context, parteneriatul convenit la nivel înalt între România şi China trebuie să coboare la nivelul firmelor prin introducerea în cadrul unor cooperări în producţie a tehnologiilor de vârf punând în valoare experienţa chineză şi cea românească din ultimele decenii. Acest este valabil şi în dezvoltarea infrastructurii respectiv al producţiei şi transportului de energie pe baza de resurse regenerabile, în modernizarea agriculturii şi în alte domenii în care cooperarea este benefică pentru cele două ţări. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare economică dintre România şi China necesită o preocupare statornică din partea autorităţilor române până la nivelul primului ministru şi a preşedintelui ţării , prin politici şi mecanisme adecvate. Exemplul Chinei poate fi un model de inspiratie, avand in vedere ca incepand cu anul 1978, aceasta tara a obtinut rezultate remarcabile pe linia lichidarii saraciei si a inapoierii economiei. [1] Discursul domnului Calude Mondel, director executiv al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE) la Colocviul financiar organizat la est de Beijing, în localitatea Tianjin 2005 Prof. univ. dr. MARIUS BĂCESCU membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Asociatiei de Prietenie România – China Dr. ec. FLOREA DUMITRESCU Preşedintele Asociaţiei de Prietenie România-China vicepreşedinte al Asocoaţiei Generale a Economiştilor (AGER)


[Suggest to a Friend]
       [Print]