Li Xia

         La sfârşitul sec. XIX, în momentul declanşării Mişcării Boxerilor care îşi propusese să alunge străinii din ţară şi mai târziu, la mijlocul sec. XX, în timpul războiului rece, chinezii priveau cu neîncredere pe străini şi chiar cu ostilitate. Dar, în mod ciudat, chiar de la crearea sa, Partidul Comunist Chinez, un partid puternic, care numără astăzi 60 de milioane de membri, s-a călăuzit după teoriile lui K. Marx, un german şi ale luiV.I. Lenin, un rus. Statutul P. C. Chinez, adoptat la cel de al XII Congres al P.C. Chinez, prevedea: “P.C. Chinez se călăuzeşte după învăţătura marxist.-leninistă şi gândirea Mao Zedong..
         Pentru ce a fost aleasă învăţătura marxistă?
         In l9l8, după primul război mondial, ţările occidentale învingătoare au început să împartă din nou lumea în sfere de influenţă. La Conferinţa de pace de la Versailles, care a avut loc între l8 ianuarie şi 28 iunie l9l9 ţările învingătoare, între care Statele Unite, Anglia, Franţa şi alte ţări, au nesocotit suveranitatea şi poziţia Chinei, care figura printre ţările învingătoare. Ele au hotărît să transfere Japoniei vechile privilegii şi posesiuni ale Germaniei de la Shandong, fapt care a rănit profund sentimentul patriotic al chinezilor. Dar, în acel moment, guvernul naţionalist din China, fondat de Sun Yat-sen, se afla în mâinile generalilor, ceea ce l-a condus să accepte compromisul acestei hotărîri imperialiste. Pentru a protesta împotriva acestei trădări naţionale, la 4 mai l9l9, studenţii de la Universitatea din Beijing au organizat o manifestaţie. La ea au luat parte studenţi, muncitori şi chiar persoane din mediile de afaceri, care au intrat în grevă, declanşând astfel celebra Mişcare de la 4 Mai. Aceasta a fost prima alianţă din istoria Chinei, între studenţi şi muncitori, animaţi de aceleaşi aspiraţii.
         Mişcarea de la 1 Mai a fost nu numai o mişcare politică, patriotică şi anti-imperialistă dar şi un eveniment de răscruce care a dat un nou suflu revoluţiei din câmpul culturii şi ideologiei, aflată deja în desfăşurare. Chinezii aveau convingerea că feudalismul adusese pagube considerabile care au împiedicat progresul ţării. Un mare număr de intelectuali au lansat un cuvânt de ordine radical: “Jos confucianismul” care mărturisea intenţia de a înlocui cultura tradiţională cu ideile occidentale. In acest context social, conceptele occidentale, ca de exemplu, anarhism, reformism şi socialism, au găsit în China un teren fertil. Exista speranţa de a găsi printre ele teoria care să se plieze pe realităţile existente în China.
         In l9l8, Lenin conducea în Rusia revoluţia din octombrie, care a răsturnat regimul ţarist şi a intronat prima putere politică democratică a muncitorilor şi ţăranilor din istoria lumii. Această victorie a renăscut speranţa revoluţionarilor chinezi de a repurta, în cele din urmă, victoria teoriei marxismului şi a revoluţiei proletare. Persoane influente din mediile socio-ideologice printre care Li Dazhao, Chen Duxiu şi alţii, au avansat teoria lui K. Marx şi au organizat cercuri de studiere a marxismului, în toate colţurile ţării. Mao Zedong era unul din membrii grupului de studii care activa la Hunan. Potrivit documentelor scrise, după mişcarea de la 4 Mai, într-un răstimp de şase luni, îşi făcuseră apariţia peste 200 de ziare şi reviste de orientare socialistă. Karl Marx, considerat ca fondator al socialismului ştiinţific devenise învăţătorul proletariatului internaţional. Mai mult, teoria marxistă susţinea că dispariţia capitalismului şi triumful comunismului erau o necesitate obiectivă. Sub stindardul marxismului, proletariatul şi oropsiţii din lumea întreagă şi-au unit forţele. Teoria dictaturii proletariatului a fost considerată drept chintesenţă a marxismului. Si asta, pentru că la începutul sec. XX, China era o ţară semi-feudală şi semi-colonială şi  spre deosebire de alte doctrine reformiste, marxismul proclama violenţa ca mijloc de răsturnare a claselor exploatatoare. Această trăsătură făcea învăţătura marxistă mult mai acceptabilă pentru milioanele de exploataţi.
         Din perspectivă istorică, între l9ll şi l921, toate evenimentele care au avut loc în China şi în lume, lăsau să se întrevadă naşterea P.C. Chinez, răspândirea marxismului însemnând punerea bazelor sale ideologice. Se poate spune că, pentru China, crearea P.C. Chinez a fost o necesitate istorică ineluctabilă.
         La 23 iulie l92l, la Shanghai , într-o clădire etajată obişnuită, P.C. Chinez a convocat primul său congres căruia îi revenea ca sarcină principală crearea oficială a partidului. La acest prim congres, dictatura proletariatului şi construirea comunismului au fost desemnate ca sarcina fundamentală. a partidului. In l946, l iulie 1921 a fost stabilită ca dată a creării P.C. Chinez.
         Trei generaţii de conducători ai P.C. Chinez
         Istoria P.C. Chinez poate fi împărţită, în linii mari, în trei etape, ceea ce înseamnă de fapt trei generaţii de conducători care s-au aflat la conducerea partidului.
         Mao Zedong: puterea cu arma în mână
         Născut în l893, într-o familie de ţărani dintr-un sat de munte din provincia Hunan, Mao Zedong, conducătorul partidului, în prima sa etapă, a ocupat un loc extrem de important. In general, el este considerat primul om al nucleului conducător al primei generaţii a P.C. Chinez.
         Originea sa ţărănească i-a permis să cunoască bine pătura ţărănească şi rolul important pe care îl avea de jucat în soluţionarea problemelor dintr-o ţară agricolă, cum era China. Se poate afirma că el a valorificat deplin rolul ţărănimii în câştigarea victoriei în timpul revoluţiei noii democraţii chineze. Mao Zedong a fost adeptul convins al puterii armate şi a luptat împotriva concepţiilor reformiste.
         Chiar după întemeierea Chinei Noi, el şi-a concentrat neîncetat atenţia şi activitatea pe principiul luptei de clasă. Mao a aplicat cu abilitate teoria marxist-leninistă la condiţiile specifice din China şi, în pofida celor care nu priveau cu ochi buni teoriile străine, el a ştiut să îmbine exemplar revoluţia chineză cu principiile marxism-leninismului.
         Locul pe care l-a ocupat în sânul partidului în anii ’30, a fost unul de frunte, în mod deosebit în timpul Conferinţei de la Zunyi, provincia Guizhou.
         Mao Zedong a întruchipat intelectualul tradiţional chinez. El căuta perfecţiunea în desăvârşirea personalităţii umane şi exprima sentimentele sale romantice. Pentru realismul în zugrăvirea acestui portret stau mărturie scrisorile expediate prietenilor săi în tinereţe, ca cea din l920, trimisă lui Cai Heien, în care cerea tuturor membrilor asociaţiei Xinmin să fie sinceri, drepţi, cinstitiţi şi să progreseze pe drumul desăvârşirii lor. Caracterul de care a dat dovadă i-a permis să împărtăşească suferinţele poporului şi să păstreze stilul adevărat al partidului după proclamarea Chinei Noi. Poporul a apreciat totdeauna faptul că Mao Zedong a avut tăria sufletească să-şi trimite fiul pe frontul din Coreea, unde a căzut la datorie.
         Deng Xiaoping: a căuta adevărul în fapte
         După spusele sale, oricare ar fi culoarea pisicii, albă sau neagră, dacă prinde şoareci este o pisică adevărată. Este aceasta dovada unei atitudini care se bizuie pe realism. Pentru el, politica trebuie să-şi propună asigurarea unei abundenţe de bunuri materiale pentru popor, mai curând decât să fie o luptă de clasă sau o teorie sterilă.
         Deng Xiaoping s-a născut în l904, în judeţul Guang’an, din provincia Sichuan. In l920, pleacă în Franţa pentru studii, continuând totodată să lucreze. La 23 de ani a devenit secretarul general al C.C. al P.C. Chinez. El a fost înfrânt de trei ori în dezbaterile din sânul partidului, dar caracterul său optimist i-a permis să se redreseze de fiecare dată. Acest om, mic de statură, a spus: “Dacă într-o zi cerul ar cădea se vor găsi oameni înalţi care să-l sprijine”. Mao Zedong aprecia competenţa acestui om: “Este un om cu un talent remarcabil”, spunea el. In ochii chinezilor, Deng Xiaoping a fost un om deosebit, care a jucat un rol important, în istoria chineză a sec. XX, de aceeaşi talie cu Sun Yat-sen şi Mao Zedong.
         Deng Xiaoping a făcut parte din primul contingent de tineri care au plecat în Occident pentru a căuta acolo adevărul şi a aduce salvareaChinei. In cursul şederii sale în Franţa,Deng a făcut cunoştinţă cu marxismul, pe atunci produsul societăţii industriale contemporane, şi cu comunismul ştiinţific care reprezentau direcţia de evoluţie a forţelor de producţie cele mai avansate din lume. Cunoaşterea marxismului i-a permis să devină succesorul gândirii Mao Zedong şi al politicii de dezvoltare într-o perioadă de reforme sociale. “Construirea socialismului cu caracteristici chineze” este concepţia teoretică cea mai remarcabilă a lui Deng Xiaoping. De altfel, el a afirmat că ştiinţa este prima forţă de producţie şi că intelectualii fac parte din rândul clasei muncitoare.
         Considerat drept conducătorul celei de a doua generaţii a P.C. Chinez, Deng Xiaoping este arhitectul şef al politicii de reformă şi de deschidere către exterior a Chinei. El este acela care a deschis porţile Chinei, închise în faţa Occidentului de câţiva zeci de ani şi tot el este primul are a avansat ideea de a se debarasa de conceptele de egalitarism în sărăcie şi bogăţie şi de a permite unor oameni mai dotaţi să se îmbogăţească înintea celorlalţi. Cea mai valoroasă dintre teoriile sale rămâne cea privind căutarea adevărului în fapte, concepţie care a influenţat puternic P.C. Chinez. Numai în acest fel partidul a pus capăt, în sfârşit, faimoasei lupte de clasă şi şi-a concentrat întreaga atenţie pe edificarea celor patru modernizări.
         Jiang Zemin: Trebuie să apărăm neîntrerupt interesele celor mulţi
         Jiang Zemin este considerat ca fiind conducătorul celei de a treia generaţii a P.C. Chinez,care se confundă cu noua concepţie şi noua opţiune a partidului, în noua etapă istorică pe care o traversează. Născut în l926, având o educaţie aleasă, Jiang Zemin vorbeşte bine rusa şi engleza şi cunoaşte în profunzime cultura tradiţională chineză. După o perioadă de dezvoltare economică, poporul se bucură de condiţii de viaţă mai bune, iar puterea naţiunii este în creştere. Tocmai în acest context social Jiang Zemin a preluat conducerea P.C. Chinez. El a creat condiţiile favorabile pentru dezvoltarea sănătoasă şi consecventă a cauzei P.C. Chinez.
         Jiang Zemin acordă importanţa cuvenită edificării partidului şi dezvoltării culturii. Reforma şi politica de deschidere, aplicate ani la rând şi dezvoltarea economică au transformat în mod inevitabil ideologia şi conştiinţa morală. Nu putem să nu recunoaştem că dezvoltarea economică poate avea şi efecte negative în sfera culturii şi a moralei. Jiang Zemin a fost nevoit să facă faţă nu numai inundaţiilor din l998, cele mai mari din ultima sută de ani, ci şi să ţină piept corupţiei din sânul partidului, respinsă de întregul popor, precum şi crizei care se manifestă în credinţa populară.Cum să asiguri perpetuarea unui partid cu o istorie de 80 de ani şi cum să duci mai departe realizările care au fost obţinute până acum.? Sarcina este extrem de grea.
         In opinia lui Jiang Zemin, ţara trebuie condusă prin aplicarea principiilor morale şi a teoriei reprezentativităţii: reprezentativitatea cerinţelor pentru dezvoltarea forţei productive avansate a Chinei, reprezentativitatea orientării culturii avansate a Chinei, şi reprezentativitatea intereselor fundamentale ale majorităţii celor ce muncesc din China. Din conţinutul acestei teorii reiese că P.C. Chinez păstrează la loc de cinste concepţia materialistă asupra istoriei. El pune accentul pe forţele de producţie avansate. In concepţia adepţilor teoriei marxiste, forţele de producţie reprezintă factorul hotărîtor considerat ca baza materială care susţine dezvoltarea culturii avansate. Expresia culturii chineze avansate propuse de Jiang Zemin lasă să se întrevadă urma socialismului cu caracteristici chineze promovat de Deng Xiaoping. Unul pune accentul pe cultură, celălalt pune accentul pe economie, ceea ce ilustrează nemijlocit diferenţa dintre perioadele specifice pe care fiecare le reprezintă. .”Interesele fundamentale ale majorităţii poporului muncitor din China”,sarcină care figurează în istoria P.C. Chinez, reprezintă o moştenire a unuia din obiectivele partidului. Comuniştii au afirmat tot timpul că reprezintă interesele poporului, dar în momentul când se acordă o importanţă din ce în ce mai mare drepturilor omului şi dezvoltării umanităţii, Jiang Zemin propune acest punct de vedere, ceea ce face să se simtă întreaga  importanţă a acestei perspective. Această nouă perspectivă poate fi considerată ca dezvoltarea teoriei marxist-leniniste şi a gândirii Mao Zedong.
         In faţa noului secol şi a procesului globalizării economiei, apare preocuparea caracteristică zilelor noastre privind uniformizarea culturii. Această teorie avansată de Jiang Zemin poartă în ea o forţă de importanţă istorică şi, prin urmare, întregul partid îi acordă pe drept cuvânt, o înaltă apreciere. Putem recunoaşte în conducătorul celei de a treia generaţii succesorul cauzei generaţiilor precedente, de care este  în continuare ataşat şi pe care o duce mai departe şi faptul că P.C. Chinez dovedeşte clarviziune şi apreciază just situaţia concretă. El este succesorul precedesorilor săi care croieşte o nouă cale pentru dezvoltarea pe mai departe a aceastei cauze măreţe, asumată de partid încă de la crearea sa, în urmă cu 80 de ani. şi care va înfăptui un miracol pentru umanitate.