Ambasadorului Jiang Yu a participat la ceremonia de semnare online a acordului de prietenie dintre provincia Fujian și județul Arad

2020/11/25

La data de 17 noiembrie 2020, Ambasadorul Chinei în România, doamna Jiang Yu, a participat la ceremonia de semnare online a acordului de prietenie dintre provincia Fujian din China și județul Arad din România, prin sistemul de video-ședință .

În numele Ambasadei Chinei în România, Ambasadorul Jiang și-a exprimat sincerele felicitările pentru înfrățirea dintre cele două provincii. Ea a subliniat în discursul său că acest acord reprezintă un eveniment major al prieteniei regionale dintre China și România. Schimburile locale reprezintă o bază solidă și o forță motrice inepuizabilă pentru relațiile bilaterale. Provincia Fujian este punctul de plecare estic al Drumului Mătăsii Maritim, printre primele zone în care s-au început reformă și deschidere, celebră pentru aspectele ecologice, renumită prin caracterul său de deschidere, toleranță, muncă asiduă, și spirit întreprinzător, avantajele de dezvoltare ale căreia sunt remarcabile. Județul Arad este un nod în Europa Centrală și de Est și un important centru economic în nord-vestul României, cu avantajul transportului, acesta poate deveni o poartă importantă pentru companiile chineze să intre în Europa. Stabilirea relațiilor de prietenie dintre cele două provincii vor contribui la dezvoltarea deplină a punctelor forte ale acestora care la rândul lor vor contribui la dezvoltarea relațiilor chino-române.

Ambasadorul Jiang a mai spus că în cadrul celei de-a cincea sesiune plenară a celui de-al 19-lea Comitet Central al PCC a fost elaborat un plan de dezvoltare a Chinei pentru următorii cinci ani și nu numai, iar România a lansat și ea un plan de revitalizare economică. Cele două părți sunt extrem de complementare între ele în aspecte de dezvoltare și au un spațiu larg pentru andocare. Provinciile Fujian și Arad ar trebui să profite de bune condiții, să consolideze schimburile dintre instituțile locale administrative, să promoveze solid cooperarea pragmatică, să mărească amploarea și nivelul investițiilor economice și comerciale, să revigoreze schimburile în domeniile culturii, turismului, tineretului și medicinei chineze și să promoveze în continuare relațiile de prietenie și cooperare. Ambasada Chinei în România va oferi în mod activ sprijin și asistență pentru cooperarea dintre cele două provincii. Sunt încrezătoare că prietenia dintre cele două provincii va da roadele așteptate, iar relațiile chino-române vor crea cu siguranță un viitor luminos.

Vice-guvernatorul Cui Yonghui a spus că de la semnarea scrisorii de intenție între Fujian și Arad pentru stabilirea relațiilor provinciale de prietenie în 2017, cele două părți au efectuat schimburi frecvente de personal, iar cooperarea în economie, comerț, educație și medicină a obținut rezultate remarcabile. În fața epidemiei de COVID-19, cele două provincii ale noastre s-au reunit pentru a se ajuta reciproc în momente de dificultate, ceea ce a demonstrat pe deplin prietenia la bine și la greu. Semnarea acordului oficial reprezintă un nou punct de plecare pentru schimburile de prietenie și extinderea cooperării practice în beneficiul celor două popoare.

Președintele CJ Arad, Iustin Cionca a trecut în revistă schimburile dintre cele două provincii și a spus că acordul se naște din cenușa Pandemiei Covid 19, ca o speranță pentru un viitor comun, fructuos și frumos, parafează legătura de bună amiciție, de colaborare și de proiectare, având o semnificație istorică. Așa cum spun adesea românii ”prietenul la nevoie se cunoaște”, comunitatea Județului Arad nu va uita niciodată faptul că Provincia Fujian a fost printre primele în primăvara anului 2020 care a ajutat Aradul în pandemie. Ajutorul pe care ni l-a oferit Provincia Fujian prin intermediul Ambasadei Republicii Populare Chineze la București ne-a convins că în această prietenie reciprocă avem un partener pe care ne putem baza. Ca planuri de viitor îmi doresc ca Aradul să fie un centru de interes pentru Provincia Fujian în Europa Centrala și de Est.

În cadrul evenimentului, Cui Yonghui, Vice-guvernator al provinciei Fujian, și Iustin Cionca, Președintele CJ Arad, au semnat online „Acordul privind stabilirea relațiilor de prietenie între provincia Fujian din Republica Populară Chineză și județul Arad din România”.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro