Lucrând împreună și continuând să ne deschidem lumii, aducem relațiile chino-române la un nou nivel
-articolul publicat de ambasadorul Chinei în România, dna Jiang Yu, în ziarul Adevărul

2019-04-18 04:04

În data de 18 aprilie 2019, ambasadorul Chinei în România, dna Jiang Yu, a publicat în ziarul Adevărul, un articol intitulat „Lucrând împreună și continuând să ne deschidem lumii, aducem relațiile chino-române la un nou nivel". Articolul este următorul:

Cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, mă simt foarte onorată să fiu ambasador în acest colț de rai - România. De îndată ce am ajuns, am simțit personal ospitalitatea bine cunoscută și sentimentele de prietenie profunde și nesfârșite ale poporului român.

La 5 octombrie 1949, România a fost a treia țară care a stabilit relații diplomatice cu China nou-formată, deschizând astfel un nou capitol în relațiile chino-române. În acești 70 de ani, relațiile dintre China și România au menținut întotdeauna tema principală a cooperării prietenești. Prietenia dintre cele două țări a durat neîncetat 70 de ani și a parcurs mii de kilometri, ceea ce reprezintă un model de relații între state.

În ultimii 70 de ani, relațiile dintre cele două țări au continuat să se dezvolte. De la înființarea relațiilor diplomatice, relațiile chino-române au fost "modernizate" de două ori. În 1994, s-au stabilit relațiile reciproce de prietenie și colaborare, iar în 2004 relația a fost consolidată în continuare de un parteneriat amplu de prietenie și cooperare. Au avut loc schimburi frecvente între liderii celor două țări. În 2015, președintele Xi Jinping și președintele Klaus Iohannis au avut o întrevedere în cadrul seriei de întâlniri la nivel înalt a Adunării Generale a ONU pentru a sublinia direcția relațiilor bilaterale. În 2018, premierul Li Keqiang și premierul Dăncilă s-au întâlnit în cadrul celei de-a șaptea reuniuni a liderilor în formatul 16+1, pentru a introduce un nou impuls în relațiile chino-române.

În ultimii 70 de ani, cooperarea economică și comercială bilaterală s-a dezvoltat în mod constant. Volumul comerțului dintre cele două țări a crescut de la mai puțin de 300 de milioane de dolari SUA în anul 2000, până la 5,6 miliarde de dolari SUA în 2017 (fără date pentru anul 2018), o creștere de aproximativ 19 ori. China a devenit cel mai mare partener comercial al României din Asia. Companiile chineze sunt implicate activ în proiecte din domeniul energiei, infrastructurii, producției și tehnologiei. Vinul românesc, produsele lactate, lucerna și multe alte produse intră pe piața chineză, iar produsele cosmetice Gerovital au devenit îndrăgite de multe femei din China.

În ultimii 70 de ani, schimburile interumane bilaterale au continuat să se aprofundeze. La începutul relațiilor diplomatice, filmul românesc "Valurile Dunării" și faimoasa melodie "Ciocârlia" au devenit extrem de cunoscute în China. Schimburile interumane din epoca nouă sunt mai bogate în conținut, iar cooperarea în domeniul artei, dansului și medicinei tradiționale chineze este una fructuoasă. Cele două părți au promovat facilitarea vizelor și aproape 10 000 de turiști chinezi vizitează România pe an. Centrul Cultural Român din China funcționează cu succes. China a stabilit peste 100 de puncte de predare de limba chineză în Romania, inclusiv patru institute Confucius, iar Centrul Cultural Chinez va fi deschis oficial în acest an.

În ultimii 70 de ani, sprijinul reciproc și cooperarea dintre țările noastre nu a încetat. În 1971, România și-a dat valorosul vot pentru China, pentru a restabili poziția legitimă a acesteia în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Cele două țări și-au oferit reciproc ajutoare nerambursabile în fața dezastrelor naturale, cum ar fi cutremurele și inundațiile. Confruntându-se cu situația internațională complicată și în continuă schimbare, China și România au consolidat coordonarea principalelor probleme internaționale și regionale, au garantat multilateralismul și au promovat cooperarea internațională în cadrul Organizației Națiunilor Unite, al inițiativei "Belt and Road", al cooperării în formatul "16+1" etc.

Confucius a spus că ajungând la șaptezeci de ani, omul poate să facă ceea ce-i dorește inima fără încălcări, adică oamenii se pot conforma în întregime legilor cerului și ceea ce își propun să facă corespunde regulilor. Așa sunt oamenii, la fel este și în cazul țărilor. Relațiile chino-române s-au desfășurat în mod stabil timp de 70 de ani pe calea dezvoltării sănătoase. Cheia se datorează faptului că ambele părți profită de această tendință și întotdeauna se asigură că relațiile dintre cele două țări avansează în logica progresului istoric și se dezvoltă în tendința de dezvoltare a epocii.

În primul rând, cele două țări se respectă reciproc și se tratează reciproc ca fiind egale. Această atitudine este conformă cu tendința mondială de pace, dezvoltare și cooperare și cu normele relațiilor internaționale. În al doilea rând, beneficiul reciproc, win-win și învățarea reciprocă reprezintă dorința oamenilor de a avea o viață mai bună, aceasta fiind în conformitate cu tendința evolutivă a civilizației îmbogățită prin învățarea reciprocă. Al treilea este sprijinul reciproc și ajutorul reciproc în momente dificile, acest lucru fiind în concordanță cu prietenia tradițională înrădăcinată în inimile poporului și se potrivește cu cerințele obiective ale împărtășirii destinului omenirii. În al patrulea rând, liderii celor două țări au privit întotdeauna și au dezvoltat relațiile chino-române dintr-o perspectivă strategică și pe termen lung și au instruit succesorii ai prieteniei chino-române în diverse moduri, astfel încât prietenia dintre cele două țări să poată fi transmisă mai departe.

Relațiile chino-române reprezintă cristalizarea eforturilor comune ale generațiilor de lideri ai celor două țări, rezultatul eforturilor comune ale oamenilor din toate categoriile sociale, o muncă grea care merită mai multă grijă din partea noastră.

Anul acesta este un an important pentru relațiile chino-române, an în care sărbătorim cea de-a 70-a aniversare a Zilei Naționale a Chinei, aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România și cea de-a 15-a aniversare a stabilirii Parteneriatului amplu de prietenie și cooperare dintre China și România. În calitate de noul ambasador al Chinei în România, aștept cu nerăbdare să depun eforturi comune cu prietenii români din toate categoriile sociale pentru a profita de cea de-a 70-a aniversare a înființării legăturilor diplomatice dintre cele două țări, să lucrăm împreună și să continuăm să ne deschidem lumii, să aducem relațiile chino-române la un nou nivel.

Vom consolida în comun încrederea reciprocă politică pentru abordarea provocărilor vremurilor. Trebuie să continuăm să promovăm schimburile la nivel înalt, să aprofundăm încrederea reciprocă strategică, înțelegerea reciprocă și sprijinul pentru interesele fundamentale și preocupările majore ale fiecăruia, să înțelegem direcția generală a relațiilor bilaterale și să asigurăm dezvoltarea sănătoasă și stabilă a relațiilor chino-române pe termen lung.

Vom impulsiona în comun cooperarea pragmatică pentru stimularea dezvoltării fiecărei țări. Trebuie să continuăm consolidarea sinergiei strategiei de dezvoltare, să folosim în mod eficient platformele "Belt and Road" și cooperarea în formatul "16+1", să valorificăm în permanență potențialul cooperării, să promovăm cu precădere proiecte mari în domeniul energiei, infrastructurii, tehnologiei, agriculturii etc., să majorăm valoarea efectivă a cooperării, să stimulăm dezvoltarea fiecărei țări și bunăstarea popoarelor.

Vom promova în comun comunicarea între oameni pentru consolidarea prieteniei tradiționale. Ar trebui să participăm la inovarea modalităților și mijloacelor de consolidare a cooperării în domeniile culturii, educației, schimburilor locale, turismului, sănătății, sportului etc., să încurajăm schimburile de tineri și să lăsăm prietenia chino-română să fie transmisă din generație în generație. În acest an, ambasada noastră va organiza o serie de recepții, spectacole, expoziții și alte evenimente cu ocazia aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România. Îndemnăm prietenii din toate domeniile de activitate să participe activ și să contribuie la cauza prieteniei chino-române și să beneficieze de ea.

Vom contribui în comun la dezvoltarea cooperării China-UE pentru crearea unui viitor mai bun. Cele două părți ar trebui să profite de ocazia mandatului României la Președinția rotativă a Consiliului UE de a continua să aprofundeze parteneriatul China-UE pentru pace, creștere, reformă și civilizație, să consolideze comunicarea și coordonarea în afacerile internaționale și să impulsioneze parteneriatul strategic cuprinzător China-UE să progreseze în continuare.

Sunt convinsă că cu eforturile comune ale ambelor părți, relațiile chino-române vor continua cu siguranță să avanseze precum Dunărea, inaugurând următorii 70 de ani și mai minunați!

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.org.ro